Clinica stomatologică, amendată pentru grave nereguli. Raportul de control, finalizat
O amendă în cuantum semnificativ va trebui să plătească clinica stomatologică unde cu doar câteva zile în urmă, și-a pierdut viața un îngeraș de doi ani. Demersurile legale continuă, atât la Parchet, cât și la Poliția Capitalei.
STS a comunicat istoricul apelurilor telefonice la 112. S-a sunat de la clinică la ora 18.41, apoi la 18.51. La ora 19.49 a mai existat un apel prin care se solicita un echipaj de Poliție la clinica din Sectorul 3.
„Ministerul Sănătății informează că, Inspecția Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025.
În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformități de natură administrativă, inclusiv funcționarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deținerea autorizației sanitare de funcționare.
Ca urmare a abaterilor identificate activitatea medicală a fost suspendată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 lei.

Raportul de control al ISS a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru analiză și continuarea demersurilor legale.
Ministerul Sănătății reafirmă angajamentul ferm pentru transparență și respectarea cadrului legal, precum și disponibilitatea de a colabora în mod deplin cu autoritățile competente pe parcursul procedurilor în curs.
Având în vedere ancheta penală aflată în desfășurare, instituția nu poate furniza informații suplimentare la acest moment. Atribuțiile Ministerului Sănătății se încheie odată cu transmiterea documentației către autoritățile abilitate”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
Potrivit surselor, clinica unde a murit Sara, mai fusese amendată și în luna ianuarie, desi reprezentații instituției au susținut că au primit toate avizele necesare.
Revoltat de toată situația creată, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a dat un ultimatum pentru toate clinicile stomatologice care nu funcționează așa cum scrie la carte: să se închidă singure, „până nu vin eu să le închid”.
Sursă foto: emirateshospitals.ae
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook