Momentul în care fetița a fost botezată a avut sfânt lăcaș iubit foarte mult de Codin Maticiuc și familia sa. Chiar locul care a fost ridicat la dorința și cu sprijinul tatălui vedetei.
Codin Maticiuc a povestit și modul în care a fost ridicat acest locaș sfânt, un loc unde se întâmplă minuni, așa cum a precizat vedeta. Totul a început la moartea bunicii din partea tatălui, când a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropată în satul în care s-a născut. Tatăl lui Codin a dorit să ridice și o mini cantină, lângă biserică, pentru a avea grijă de cei sărmani.
Părintele nu a vrut, dar Domnul a avut un alt plan. Așa a luat naștere biserica Sfântul Ilie din București, cartierul Titan. Dar și cantină pentru săraci, cabinet stomatologic și cabinet oftalmologic. Și lucrurile frumoase nu se opresc aici…
„I s-a părut mult de muncă și multă responsabilitate. A cerut însă 2000 de lei”
Botezul fiicei mele Ilinca fost acum câteva săptămâni la biserica Sfântul Ilie din Titan. As vrea sa va spun povestea acestei biserici. Ea a început la moartea bunicii mele din partea tatălui. Dorința ei a fost sa fie îngropată în satul în care s-a născut, satul Livezi. Tatăl meu i-a îndeplinit aceasta dorința și după slujbă s-a adresat preotului de acolo.
I-a propus sa construiască o mini cantină acolo, lângă biserică, să angajeze două femei și să dea de mâncare oamenilor sărmani din zonă, tatăl meu urmând să trimită bani săptămânal pentru a susține acest proces. Preotul a refuzat. I s-a părut mult de muncă și multă responsabilitate. A cerut însă 2000 de lei. Tatăl meu i-a dat banii dezamăgit.
„Unul dintre ei i-a întins mâna <<părintele Costescu>>”
A plecat de acolo spre București și a cumpărat un ziar. Acolo a citit despre un preot din cartierul Titan care se chinuie singur sa ridice o biserică. S-a dus de îndată într-acolo. A găsit o fundație, patru pereți, o schelă, câțiva muncitori și un panou cu autorizația de construcție cel puțin ciudat căci la „termen de finalizare” era trecut „când o vrea Dumnezeu”.
I-a întrebat pe muncitori unde îl poate găsi pe preot. Unul dintre ei i-a întins mâna „părintele Costescu”. A fost începutul unei prietenii care durează și-n ziua de astăzi, cei doi construind împreună biserica Sfântul Ilie.
„Clopotele s-au adus de la Viena”
A durat ceva ani. Clopotele le-au adus de la Viena și au umblat prin zeci de biserici ca sa aleagă pictorii pentru pereți. Au făcut împreună câteva dependințe în jurul bisericii în scop strict social. Cantină pentru săraci, cabinet stomatologic, cabinet oftalmologic în care lucrează soția preotului.
Cabinetul oftalmologic da consultații si ochelari gratuit pensionarilor cu venit minim. La fel si cabinetul stomatologic făcut cadou de mama unei doctorițe omorâte în drum spre biserică, într-o duminică, pe trecerea de pietoni. Cei doi au dotat bucătăria cantinei si încă lucrează la un centru de zi si meditații pentru copii, cu o capacitate de 40 locuri, meditațiile urmând a fi acordate în funcție de profesorii găsiți la patru limbi străine și materiile pentru liceu si bacalaureat.
„Minunile există. Este doar alegerea noastră dacă le vedem sau nu”
Anii au trecut și la un moment dat preotul și-a văzut prietenul abătut. L-a întrebat ce are, tata nu a vrut să-l încarce. El a insistat și tata i-a povestit cum o construcție de a noastră fusese oprită de un proces civil cu o doamnă extrem de vigilenta și procesomana. Când preotul a aflat numele acesteia a pus mâna pe telefon.
În jumătate de oră, doamna respectivă era la biserică. Era enoriașa la Sfântul Ilie. I-a mulțumit tatălui meu ca a construit-o și și-a retras de îndată acțiunea din instanță. Tatăl meu a amuțit. Minunile există. Este doar alegerea noastră dacă le vedem sau nu”, a povestit Codin Maticiuc.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook