Întrucât în presă au apărut tot felul de ipoteze potrivit cărora între Melis și cel care i-a curmat viața ar fi fost o poveste de iubire, colegii acesteia au luat atitudine și vor să lămurească situația odată pentru totdeauna.
Colegii de clasă ai fetei de la Colegiul Național Velovan, școală pe care a absolvit-o, care nu-și pot reveni din șocul dispariției acesteia, susțin că nu a avut niciodată un prieten înainte de a-l cunoaște pe Emi, iar cei doi se cunoșteau de puțină vreme. În rest, Melis era o fată veselă și foarte muncitoare, care nu a intrat niciodată în anturaje ciudate.
„Vă rugăm, opriți speculațiile! Ne-a durut și ne doare când citim ce se scrie pe internet despre ea”
„Melis și Emi au început relația lor de prietenie în urmă cu foarte puțin timp. Melis obișnuia să stea mai mult în casă, nu era în niciun anturaj dubios, nu era nici satanistă pentru că îi plăcea să se îmbrace în negru și nici nu umbla după băieți, așa cum am văzut în multe comentarii, pe internet.
Criminalul nu a fost iubitul ei. Vă rugăm, opriți speculațiile! Ne-a durut și ne doare când citim ce se scrie pe internet despre ea. Niște oameni care nu au cunoscut-o își dau cu părerea fără să se gândească la consecințe”, este mesajul transmis de colegii și prietenii Melisei.
„Toți visam să avem o vară minunată pentru că am scăpat de stresul examenului și ne făceam tot felul de planuri”
De asemenea, copiii spun că în Grădina Botanică obișnuiau să meargă mai mulți, pentru că locuiau aproape și își făceau planuri cum se vor distra după rezultatul la Evaluarea Națională.
„Melis a fost un copil normal, ca noi toți, a ieșit pe afară cu prietenul ei, au mers în Grădina Botanică să se plimbe. Acolo mergeam noi de obicei pentru că locuim în apropiere de Grădina Botanică. Aștepta, ca noi toți, rezultatul la Evaluarea Națională. Toți visam să avem o vară minunată pentru că am scăpat de stresul examenului și ne făceam tot felul de planuri. Acum, nimic nu va mai fi la fel. Suntem șocați, stăm împreună, fără ea, plângem și ne întrebăm de ce, de ce a omorât-o acel necunoscut”, au mai scris copiii pe rețelele sociale, mesajul lor fiind preluat de presa locală.
Cum se simte iubitul lui Melis
Emi Bănică, iubitul Melisei, a fost la un pas să dea mâna cu moartea. Băiatul a ajuns la spital măcelărit și a pierdut patru litri de sânge. Craiovenii s-au mobilizat cum nu au mai făcut-o niciodată și au venit să doneze sânge pentru a-l salva pe tânărul care și-a apărat iubita. După câteva zile în care toată lumea aștepta o veste bună, aceasta a venit.
„Putem confirma evoluția favorabilă a stării de sănătate a pacientului”
„Pacientul se află în continuare în ATI, însă este conștient, stabil respirator și hemodinamic. Primește în continuare tratament complex și susținut de terapie intensivă, este supravegheat și monitorizat atent permanent, este îngrijit și tratat de aceeași echipă multidisciplinara de medici! Putem confirma evoluția favorabila a stării de sănătate a pacientului”, a mărturisit medicul Cristina Geormănescu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook