Comunitatea medicală este în doliu după moartea unuia dintre cei mai renumiți medici de familie din România. Dr. Doina Mihăilă, cea care a condus Federația Patronatelor Medicilor de Familie de la înființare și până în 2019, a fost o voce marcantă în domeniu.
În calitatea sa de președinte al Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă a militat neobosit pentru drepturile medicilor de familie, pentru recunoașterea importanței acestora și pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru din această ramură medicală esențială.
Dr. Mihăilă s-a stins din viață în urmă cu câteva zile, după ce s-a luptat cu o boală grea, conform informațiilor. Cea care a dat vestea tristă a fost dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov.
„Un munte de femeie cu o inimă cât oceanul”
„Dacă vreodată cineva va scrie istoria medicinii de familie din România, cu siguranță numele Doina Mihailă va fi unul din capitolele care au mutat munții. Creator de instituție patronală, inconfundabilă cu impetuozitatea ei, râsul ei care zguduie geamurile, poveștile de când lucra la ambulanță, pumnul pe masa CNAS în fata lui Duță, lacrimile din finalul grevei memorabile și capitularea în fața lui Czeke Attila.
Nopțile și zilele pierdute la toate documentele făcute pentru medicii de familie, atitudinea plină de dârzenie din confederația patronală, ambiția, fraza bine aleasă și rostită și multe altele pe care puțini le știu, toate astea o definesc pe Doina, dar nu spun mai nimic din adevărata ei personalitate, un munte de femeie cu o inimă cât oceanul. Doina a plecat de dimineață (n.r. 12 noiembrie) după ce lunga ei bătălie s-a încheiat…”, a fost anunțul făcut de Dr. Alexiu.
„A fost pentru toti mesagera spiritului medicului de familie”
Vestea morții doctoriței a venit ca un șoc peste colegii ei de breaslă și cei care au cunoscut-o. Mesajele de condoleanțe au curs pentru cea care este considerată o voce de referință în medicina de familie.
„Apreciată de majoritate, hulită de câțiva, Doina a fost pentru toți mesagera spiritului medicului de familie în relația cu cei care, într-un fel sau altul, au vrut să ne desființeze, să ne facă slujbași ai sistemului, să ne desființeze ca specialitate. A fost aprigă, a fost neclintită în lupta cu sistemul și trebuie să-i rămânem recunoscători, pentru că atunci când ne era greu, ea a știut și, în mare măsură, a reușit să ne reprezinte. Drum bun, Doina, și Dumnezeu să te aibă în grija Sa!”, a fost unul dintre mesaje, de la Dr. Cătălin Petrencic.
„Dumnezeu să o odihnească pe Doina! A fost un om cu inimă mare și un medic excepțional. În vremea în care ziariștii încercau să înțeleagă un sistem medical resetat de la cel practicat în epoca dictatorială și comunistă, dr. Doina Mihăilă ne-a oferit mereu explicații și soluții pentru ceea ce trebuie să înseamnă medicul de familie și ce rol esențial poate avea în lanțul sanitar. De multe ori s-a lăsat pe ea și a mers să-și ajute pacienții apropiați în spitale. Ne leagă peste 35 de ani de viață, iar eu am aflat abia acum că s-a stins în locul în care se retrăsese. Durerea și lacrimile pentru ea sunt și vor rămâne mereu în suflet și minte”, a scris Simona Ionescu, jurnalist, Redactor Șef Evenimentul Zilei și Rețete și Vedete.
Și Sandra Sălăgean, jurnalist și fostă pacientă a doamnei doctor Mihăilă, a fost șocată de vestea tristă: „Doamne, nu creeed!!! A fost medicul meu de familie 37 de ani!! Un om extraordinar, care atunci când am avut COVID, în pandemie, m-a sunat zi de zi să vadă cum mă simt! Parcă a fost ieri… Dumnezeu să o odihnească și să-i pună la vedere aripile de înger pe care le-a avut și pe pământ. O să-i ducem dorul…”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook