Secretarul de stat Raed Arafat a declarat într-un interviu pentru Digi24 că aceste zile sunt cruciale pentru evoluția epidemiei de coronavirus în România. El și-a susținut afirmația cu calcule matematice care arată că măsurile de relaxare se suprapun în această perioadă pe un trend crescător al cazurilor de Covid-19.
COVID-19. Raed Arafat: ”Vedem o creștere a numărului de cazuri”
Trendul general este de creștere a cazurilor noi de cotronavirus, a declarat Raed Arafat pentru Digi24, pe baza datelor oficiale. El a mai arătat că a crescut și procentul cazurilor confirmate din totalul de teste efectuate: dacă înainte procentajul era 2% cazuri confirmate din totalul testelor efectuate, acum s-a ajuns la 3% și au fost zile în care procentajul a urcat chiar până la 5%.
„Acum sunt zile cruciale, pentru că vedem o creștere a numărului de cazuri. Weekendurile au devenit cu mai mare risc, oamenii se duc la cluburi, la terase. Am văzut poze, se vede clar că sunt mai mulți oameni care nu sunt din aceeași familie așezați la o singură masă. Îmi pare rău, dar vor fi controale în această perioadă”, a afirmat Raed Arafat.
El a avertizat că pericolul este cu atât mai mare în weekend, când lumea este liberă și are tendința să iasă la aer, la terase, să socializeze, iar riscul transmiterii virusului este mai mare.
Secretarul de stat a prezentat comparat perioada în care se înregistrau sub 200 de cazuri noi pe zi cu ultimele zile, în care se raportează peste 300 de cazuri zilnic.
Raed Arafat a spus că este mai îngrijorat acum, decât în urmă cu o lună.
COVID-19. 1.484 de decese
- Până pe 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.400 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate și externate.
- Până astăzi, 1.484 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
- În ultimele 24 de ore au fost 320 de cazuri noi. Este a treia zi în care numărul de cazuri depășește 300. Sursa: digi24.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook