Crima din Buzești: povestea unei mame care și-a făcut singură dreptate. Colonelul Dan Antonescu, întristat de faptul că a prins-o

Colonelul Dan Antonescu, criminolog, fost șef al Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei și unul dintre cei mai respectați specialiști în investigarea infracțiunilor contra vieții, a relatat într-un podcast moderat de George Buhnici un caz care l-a marcat nu doar profesional, ci și profund uman.

Dan Antonescu nu este doar o autoritate în domeniul criminalisticii, ci și un om care a purtat pe umeri povara sutelor de anchete penale, multe dintre ele cu un impact emoțional greu de gestionat. Licențiat în Drept la Academia de Poliție și format prin cursuri postuniversitare inclusiv în cadrul FBI, colonelul de poliție Dan Antonescu și-a dedicat ultimele două decenii diseminării publice a poveștilor infracționale nu pentru a șoca, ci pentru a educa, preveni și a readuce în prim-plan componenta umană din spatele fiecărui dosar.

O poveste care nu se uită

Printre numeroasele cazuri gestionate de-a lungul carierei, unul a rămas adânc întipărit în memoria sa. Nu pentru dificultatea anchetei pe care o descrie ca fiind „extraordinar de simplă”, ci pentru dramatismul emoțional care a însoțit fiecare etapă a investigației.

Totul s-a petrecut într-o curte modestă din zona Buzesti, în apropiere de Gara de Nord și Piața Victoriei. O femeie divorțată, mamă a doi copii mici, un băiețel de aproximativ 10 ani și o fetiță de 5-6 ani, a început o relație cu un bărbat proaspăt eliberat din închisoare. Fostul deținut lucra la un mic service auto din apropiere și avea un trecut marcat de furturi și tâlhării.

Inițial, relația dintre cei doi părea una liniștită, chiar promițătoare. Dar, după aproximativ doi ani, comportamentul bărbatului a degenerat rapid. Nu era vorba doar de violență fizică sau verbală, ci de abuzuri de o cruzime extremă, inclusiv perversiuni sexuale forțate în prezența copiilor. Femeia a îndurat totul, până într-o noapte de iarnă, când, beat fiind, bărbatul a venit acasă și a reluat „ritualul” de teroare. A adormit, iar atunci, mama, epuizată psihic și cu frica permanentă că, așa cum fusese amenințată în acea seara, copiii îi vor fi uciși, a luat decizia care i-a schimbat destinul: l-a omorât.

Un copil tras într-o dramă de oameni mari

Tragedia a continuat cu o imagine greu de conceput: femeia, alături de băiețelul ei, a tras cu o sanie trupul neînsuflețit al agresorului până pe strada Buzești, unde l-a aruncat într-un canal. Gestul în sine este tulburător, dar detaliul că un copil a participat la această acțiune, fie doar din neputința fizică a mamei de a o face singură, adaugă o dimensiune sfâșietoare poveștii.

Antonescu a recunoscut, cu sinceritate dezarmantă, că nu a insistat pe rolul copilului în comiterea faptei. „Moral, crede-mă, nu am vrut să știu dacă acel copil a ajutat și la crimă sau doar la transportul cadavrului. Oricum, nu ar fi răspuns penal, avea sub 14 ani. Dar imaginea aia, cu siguranță, o va purta toată viața.”

Dincolo de anchetă 

Cazul a fost elucidat rapid: muncitorii veniți să facă niște verificări la cablurile de electricitate au găsit cadavrul care ulterior a fost identificat ca fiind un muncitor de la service-ul auto. Colegii săi de muncă au declarat poliției că acesta avea o relație cu femeia respectivă, iar anchetatorii au legat punctele. Dar ceea ce i-a rămas lui Antonescu în minte nu este succesul profesional, ci tragedia profund umană: o femeie prinsă într-un cerc al abuzului, care a luat o decizie extremă pentru a-și proteja copiii, și un copil care a fost martor și poate chiar parte la una dintre cele mai traumatizante experiențe posibile.

Colonelul Antonescu, care a analizat de-a lungul vieții sale zeci de cazuri de crimă organizată, omucideri și agresiuni extreme, afirmă că acest dosar i-a provocat un regret aparte: „Mi-a părut rău că am găsit-o. Mi-a părut rău pentru că, moral, înțelegeam de ce a făcut ceea ce a făcut. Dar ca profesionist, aveam o datorie.”

Comentariul care a înghețat internetul: „Eu sunt copilul. Mie nu-mi pare rău.”

După difuzarea interviului, în comentariile de pe rețelele sociale a apărut un mesaj care a stârnit fiori reci și reacții puternice: „Eu sunt copilul. Mie nu-mi pare rău.”

Mesajul, semnat aparent de fiul femeii implicate în caz, a fost interpretat de mulți drept o confirmare că băiatul, ajuns între timp adult, nu regretă ce s-a întâmplat.

Când justiția întârzie… victimele iau uneori măsuri radicale

În România anului 2025, cifrele tragice vorbesc de la sine: aproape 14 cazuri de violență domestică pe oră în primele patru luni ale anului, peste 40.000 de intervenții ale poliției și un semnal dur: o româncă este agresată de partener la fiecare patru minute. Conform datelor oficiale, aproape jumătate dintre femeile din țară (45,5%) au trecut prin violență psihologică, iar 25,4% au suferit abuz fizic de la un partener.

Aceste statistici arată că nu e doar un caz izolat, ci o realitate sistemică: un adevărat uriaș al abuzului dometic care lovește adesea în cea mai vulnerabilă categorie, mamele cu copii mici. Și chiar când autoritățile intervin, pentru unele femei ajungerea la poliție este un proces prea târziu, dureros și adesea ineficient, așa cum a fost cazul femeii din Buzești.