Simona Ionescu / Redactor Șef

Cristian Boureanu a primit cea mai dură lovitură. Fostul deputat nu scapă de condamnare

Cristian Boureanu a primit cea mai dură lovitură. Fostul deputat nu scapă de condamnare
Fostul deputat Cristian Boureanu a primit o veste neplăcută și nu mai are scăpare. „Fapta sa nu poate fi exonerată”, au spus magistrații europeni.

Cristian Boureanu, figură controversată a anilor 2000, a primit o lovitură dură, la care nu s-a așteptat. CEDO i-a respins fostului deputat cererea în care contesta condamnarea pentru ultraj din 2019.

Cristian Boureanu a spus mereu că procesul său a fost nedrept

Cristian Boureanu, care a lovit un polițist de la Brigada Rutieră în 2017, a susținut că a fost condamnat ilegal și că procesul său a fost nedrept, ba chiar a anunțat public că ar fi câștigat la CEDO. Tot atunci acesta a amenințat un polițist de la Brigada Rutieră că „îl va da afară din poliție” și că „îi va sparge fața”. Realitatea este însă cu totul alta pentru că, cererea sa a fost considerată „inadmisibilă”.

Decizia este finală, fără să mai existe cale de atac

Reprezentanții Curții Europene pentru Drepturile Omului susțin și că Boureanu ar fi avut relațiile necesare pentru a-și pune amenințările în aplicare, dată fiind poziția sa de parlamentar și influența pe care avut-o.

„Curtea a considerat că fapta sa nu poate fi exonerată, iar procesul din România a respectat standardele de echitate”, se arată în motivarea CEDO. Decizia este finală, fără cale de atac și este o lovitură gravă pentru Cristian  Boureanu, care și-a susținut nevinovăția ani de zile.

Scandalul din 2017

Incidentul care a dus la condamnarea lui Boureanu a avut loc în noaptea de 9 spre 10 iunie 2017, pe Bulevardul Aviatorilor din București, în zona restaurantului Pescăruș.

Un echipaj al Brigăzii Rutiere a oprit un autoturism decapotabil negru pentru un control de rutină, suspectând că șoferul ar fi fost sub influența alcoolului. Boureanu, pasager pe locul din dreapta-față, alături de iubita sa de atunci, Laura Dincă, a refuzat să prezinte documentele și a devenit recalcitrant.

Bătaie între Boureanu și polițist

Cristian Boureanu a primit cea mai dură lovitură. Fostul deputat nu mai are scăpare
Momentul în care Boureanu a fost pus la pământ de polițist. Sursă foto: captură video

Altercația a escaladat timp de zeci de minute, culminând cu un act de violență: Boureanu l-a lovit pe polițistul Andrei Ovidiu în zona inghinală cu genunchiul și i-a prins mâna în ușa mașinii, provocându-i leziuni care au necesitat câteva zile de îngrijiri medicale. În replică, polițistul l-a lovit cu pumnul în față pe Boureanu, care a căzut inconștient, incident surprins pe video și devenit viral.

Fostul deputat a fost reținut pentru ultraj

Boureanu a fost dus la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri, având nasul rupt, iar polițistul a fost și el evaluat medical, dar nu a necesitat internare. Fostul deputat a fost reținut pentru ultraj, iar procurorii au cerut arest preventiv pentru 30 de zile, decizie confirmată de Tribunalul București pe 16 iunie 2017. În paralel, polițiștii implicați au fost cercetați pentru purtare abuzivă, dar dosarul a fost clasat.

Cristian Boureanu a fost condamnat definitiv în 2019

Inițial, Cristian Boureanu a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj și obligat să plătească daune polițistului Andrei Ovidiu. Boureanu a făcut apel, iar pe 9 mai 2019, Curtea de Apel București a redus pedeapsa la 1 an și 9 luni cu suspendare, decizia fiind definitivă.  

 

Citiți și:

Cristian Boureanu pătimește din nou. N-are deloc noroc în dragoste

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *