Simona Ionescu / Redactor Șef

Cu cine va guverna țara Nicușor Dan sau George Simion, dacă va deveni președinte. Ofertele celor doi candidați

Cu cine va guverna țara Nicușor Dan sau George Simion, dacă va deveni președinte. Ofertele celor doi candidați
Dezbatere de 4 ore, aseară, la Euronews, cu Nicușor Dan și George Simion. Cele mai importante lucruri pentru români au fost atinse: ce administrație oferă cei doi candidați pentru funcția de președinte al României. Adică: 1. care sunt partidele cooptate în guvern; 2. cine va fi premier.

Multe s-au discutat și s-au promis în cursul confruntării televizate dintre independentul Nicușor Dan, susținut de USR, și președintele AUR George Simion. De mare interes pentru alegătorii din 18 mai, care vor decide prin vot ce președinte vom avea în următorii 5 ani, este Cine Va Guverna.

Nicușor Dan îl vrea premier pe Ilie Bolojan

Nicușor Dan și-a exprimat dorința de schimbare, dar cu aceleași partide tradiținale. Actualul primar al Capitalei vrea un guvern din care să facă parte cele patru partide pro-occidentale (n.r. PSD, PNL, UDMR și USR) plus minoritățile naționale.

„Îmi doresc ca acest guvern să fie condus de o persoană care a dovedit că știe să facă reformă, adică să taie cheltuieli, persoană care a dovedit că are viziunea de dezvoltare. Mi-l doresc foarte mult, nu-i o surpriză, pe domnul Bolojan, numai că nu vreau să promit ceva ce nu este exclusiv în decizia mea.

Deci, imediat, în ipoteza în care românii mă votează, imediat după preluarea mandatului, voi chema la discuții cele patru partide pro-occidentale și minoritățile naționale și voi desemna un prim-ministru care să ducă România într-o cultură a legii, într-o cultură a prosperității”, a spus candidatul Nicușor Dan.

George Simion, susținător al lui Călin Georgescu

George Simion susține că vrea un guvern de uniune națională. A fost întrebat și pe cine va nominaliza.

„Voi nominaliza un român, un om care iubește pacea, după ce reușim să revenim la atributele constituționale, la democrație și la voința poporului român. Nu voi face o nominalizare, ci v-am spus: va fi un guvern de largă majoritate națională care să asigure ieșirea României din crizele suprapuse în care se află”, a declarat candidatul AUR.

Simion s-a referit și la Călin Georgescu, răspunzând la o întrebare a lui Nicușor Dan. „Ceea ce am susținut legat de Călin Georgescu, susțin în continuare. Dacă va fi dorința lui să fie premier, nu am vorbit, eu îl nominalizez”, a spus liderul suveranist.

Citiți și:

Abureala alegerilor prezidențiale 2025. Curg dezvăluirile

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *