Oana Roman e distrusă după moartea mamei, dar nu-i uită pe cei care au sprijinit-o să treacă cu bine peste pierderea și înmormântarea mamei. Vedeta a transmis un mesaj tulburător, în care i-a mulțumit lui Pepe și familiei lui, fără de care s-ar fi simțit „singură pe lume”.
„Mulțumesc celor care au venit să își ia rămas bun de la mama”
„Mulțumesc pentru toate mesajele, pentru toată susținerea, pentru toate gândurile pentru mama, pentru tot ajutorul moral. Mulțumesc celor care au venit să își ia rămas bun de la mama. Mulțumesc rudelor care au fost lângă noi și lângă mama. Mulțumesc pentru că am un copil minunat și perfect. Isabela, minunea mea.
„Mulțumesc familiei Pascu în integralitatea ei. Fără voi aș fi fost acum singură pe lume”
Mulțumesc Gabriela pentru tot și pentru profesionalismul tău desăvârșit. Mulțumesc familiei Pascu în integralitatea ei. Fără voi aș fi fost acum singură pe lume. Mulțumesc prietenilor care mi-ai stat aproape și mi-au trimis gânduri.
„Mulțumesc mama pentru că îmi dai putere, îmi trimiți mesaje și simt liniște, pace și iubire”
Mulțumesc părintelui Cărămizaru, părintelui Gheorghe și tuturor celor opt preoți care au oficiat cea mai frumoasă și mai emoționantă slujbă pentru mama. Mulțumesc mama pentru că îmi dai putere, îmi trimiți mesaje și simt liniște, pace și iubire. O să vorbim aici atunci când o să simt că pot fi din nou cu voi”, a fost mesajul Oanei Roman.
„O doamnă extrem de elegantă, un exemplu de educație și de rafinament”
Dacă Marius Elisei a fost total dezinteresat de situația grea a fostei sale soții, fostul iubit al Oanei, Cornel Păsat nu a uitat-o și i-a trimis un mesaj. Când a aflat vestea tristă, dansatorul s-a cutremurat și a trimis „toate gândurile bune pentru doamna Mioara Roman, Dumnezeu să o odihnească în pace și să aibă grijă de sufletul ei frumos!”. Cornel Păsat a menționat că-și va aminti întotdeauna de Mioara Roman ca de o „doamnă extrem de elegantă, un exemplu de educație și de rafinament. Tot timpul mi s-a părut a avea un suflet tânăr”.
„Sincere regrete și sunt alături de ea, acum, la greu”
Nici Oana nu a fost uitată, iar Cornel Păsat i-a transmis fostei sale iubite că este alături de ea, în aceste momente grele. „Condoleanțe! Îi transmit Oanei toate gândurile mele bune și să fie puternică! Știu că în ultima vreme a avut foarte multă grijă de mama ei, a iubit-o foarte mult. Îi doresc Oanei să treacă peste greutatea asta, nu o să fie deloc ușor. Sincere regrete și sunt alături de ea, acum, la greu”, a declarat Cornel Păsat pentru Playtech.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook