Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum a ajuns Mitoșeru la viitoarea sa soție. Oana Roman a fost implicată, fără să știe

Cum a ajuns Mitoșeru la viitoarea sa soție. Oana Roman a fost implicată, fără să știe
Oana Roman și Mihai Mitoșeru se bucură de o relație de prietenie specială, care durează de mai bine de patru decenii. Recent, după o revedere emoționantă, Oana a anunțat, înaintea mirelui, că urmează nunta. Surprizele se țin lanț. Nu e chiar întâmplător cum a ajuns Mihai Mitoșeru la viitoarea sa soție. Fără să știe, prietena sa a fost implicată.

Mihai Mitoșeru a ajuns să își cunoască viitoarea soție deloc întâmplător. Practic, fără să știe, Oana Roman era deja implicată. Descoperirea a făcut-o recent, în timp ce este alături de viitorii soți, ajutându-i cu pregătirile de nuntă.

„Mitoșeru e prietenul meu din clasa I, deci ne știm de peste 40 de ani”, povestea Oana anul trecut.

Cum a ajuns Mitoșeru la viitoarea sa soție. Oana Roman a fost implicată, fără să știe
Oana Roman, fiica ei, Isa, și logodnica lui Mitoșeru poartă inele identice (Foto: Instagram)

Cei doi au fost colegi până la finalul liceului, iar după aceea au urmat drumuri separate, fiecare concentrându-se pe cariera sa. Acum, Oana Roman face o nouă dezvăluire. Ea a descoperit că poartă, asemeni fiicei ei, același model de inel pe care viitoarea soție a lui Mitoșeru l-a primit la logodnă. Însă legătura dintre ele e și mai veche.

Mihai Mitoșeru – două căsnicii încheiate și o nouă poveste de dragoste

Cunoscut pentru aparițiile sale pe scenă și la TV, Mihai Mitoșeru a trecut prin două divorțuri. A avut două relații de lungă durată – una de 10 ani și alta de 14 – și a încercat să fie un partener serios. De aproximativ un an, îndrăgitul actor trăiește o nouă poveste de dragoste.

La aproape șase ani de la despărțirea de Noemi, el a cunoscut o femeie stabilită în Roma, Alexandra Virtea, cu care s-a revăzut întâmplător la o cafenea. Cei doi se știau deja de șase ani, dar abia acum un an au început o relație care a evoluat rapid, iar acum se pregătesc de nuntă.

Cine e Alexandra Virtea

Alexandra Virtea este o româncă stabilită în Italia încă din copilărie, împreună cu părinții ei. A fost căsătorită și a divorțat, însă nu are copii.

Cum a ajuns Mitoșeru la viitoarea sa soție. Oana Roman a fost implicată, fără să știe
Oana Roman îi ajută pe Mihai Mitoșeru și pe logodnica lui, Alexandra Virtea, cu planurile de nuntă (Foto: Instagram)

Stewardesă ca profesie, în pragul aniversării a 50 de ani, iubita lui Mihai Mitoșeru a luat decizia de a se muta în România, punând capăt relației la distanță. Între ea și Oana Roman s-a înfiripat rapid o prietenie puternică.

Oana Roman a fost implicată, fără să știe, cu viitoarea doamnă Mitoșeru

Oana Roman a descoperit însă că relația dintre ele este mult mai veche. Mai precis, Alexandra e una dintre fanele Oanei. O apreciază de ani de zile pe vedetă și nu o dată i-a lăsat mesaje prin care și-a manifestat recunoștința față de inspirația pe care o primește din viața Oanei.

Când a descoperit lucrul acesta, Oana a fost de-a dreptul entuziasmată.

„Incredibil. Acum este viitoarea soție a celui mai bun prieten de-al meu. Acum câțiva ani îmi scria… și scria așa frumos… iar eu nu am văzut mesajele decât azi. Iartă-mă, Alexandra, că nu ți-am răspuns, deși eu citesc peste 90% din comentarii. Pe ale tale nu le-am văzut”, i-a spus Oana Roman, Alexandrei.

Cum a ajuns Mitoșeru la viitoarea sa soție. Oana Roman a fost implicată, fără să știe
Abia acum Oana Roman a descoperit că viitoarea soție a prietenului ei îi scria pe rețelele sociale (Foto: Instagram)

„Deci când mă uit la story-urile tale, efectiv îmi dai un vibe super bun. Ești superbă, Oana… continuă să fii așa și nu băga în seamă gurile rele. Te pup și te îmbrățișez”, i-a scris Alexandra, viitoarea soție a lui Mihai Mitoșeru.

Recent, Mihai Mitoșeru, Oana Roman și logodnica prietenului ei, Alexandra Virtea, au luat masa împreună pentru a pune la punct detaliile viitoarei nunți. De altfel, cu săptămâni în urmă, Oana Roman a fost cea care a anunțat evenimentul, chiar înaintea mirelui. Dar nu s-a supărat nimeni că vedeta „a furat startul”, ci toată lumea s-a bucurat.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *