Cum arată acum Corina Caciuc, după doi copii și o relație de 5 ani cu Reghecampf – FOTO

Deși a ales să ducă o viață cât mai discretă alături de Laurențiu Reghecampf, Corina Caciuc a făcut publice, zilele acestea, câteva imagini de familie. Și-a aniversat unul dintre copii, iar toată lumea a putut vedea cât de mari au crescut băiețeii ei și ai lui Laurențiu Reghecampf. Cei doi au o relație de cinci ani deja și doi copii împreună.
Primul născut a fost Liam, în mai 2022, care are acum trei ani. Anul trecut, în aprilie, cuplul s-a bucurat de venirea pe lume a celui de-al doilea fiu, Landon Abram, care a împlinit un an și este foarte iubit de fratele său mai mare și de întreaga familie. Copiii au moștenit frumusețea părinților, fiind, după cum se vede din imagini, adorabili.
Laurențiu Reghecampf a cunoscut-o pe actuala sa parteneră, Corina Caciuc, când era căsătorit cu Anamaria Prodan, cu aproximativ doi ani înainte de nașterea primului lor fiu. El a povestit că a văzut-o pentru prima dată în 2020, la un eveniment, iar de atunci a încercat să o cunoască mai bine. Anamaria Prodan l-a „mirosit” imediat.
Laurențiu Reghecampf și-a asumat relația cu Corina și a declarat că se simte împlinit alături de ea.
„Am cunoscut-o la un eveniment, la o petrecere, dar nu am cunoscut-o direct, doar am văzut-o. După care am încercat să iau legătura și să o cunosc cu adevărat. (…) Sunt foarte fericit! O iubesc! Lucrurile pentru mine au luat o întorsătură foarte pozitivă. Mi-aș fi dorit ca și Ana să aibă parte de același lucru”, a spus Laurențiu Reghecampf, invitat de Cătălin Măruță în podcastul lui, acum trei ani.
Anul trecut, după aproximativ 3 ani și jumătate de la deschiderea procesului, Anamaria Prodan (51 de ani) și Laurențiu Reghecampf (49 de ani) au reușit, în mod oficial, să nu mai fie soț și soție. Abia pe 27 noiembrie 2024, instanța a pronunțat oficial desfacerea căsătoriei, din culpă comună. Lui Laurențiu Reghecampf i s-a stabilit obligația de a plăti o pensie alimentară pentru fiul său cu impresara, Laurențiu Jr., în valoare de 3.000 de euro pe lună.
Pe lângă divorțul obținut de partenerul ei, Corina Caciuc a câștigat și ea un proces important, de defăimare, pentru care s-a luptat în instanță peste trei ani. Logodnica lui Laurențiu Reghecampf a cerut ștergerea articolelor defăimătoare și a argumentat în fața judecătorilor, demonstrând că atât imaginea, cât și reputația i-au fost serios afectate de publicarea articolelor din presă.
Pe lângă copilul cu Anamaria Prodan, Laurențiu Reghecampf mai are un fiu major, Luca. Tot din prima sa căsnicie, a avut și o fiică, care, din păcate, a murit la vârsta de numai un an. Anul acesta, în luna februarie, Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie pe mama ultimilor săi doi fii. Corina Caciuc a primit cererea și inelul aferent chiar de ziua ei, într-un restaurant unde ea și Reghe se aflau alături de prieteni apropiați.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook