Circoteca dintre cumnate. Cum se certa Elena Ceaușescu cu soția fratelui cel mic al lui „nenicu Nicu”. „Securiștii se luau cu mâinile de cap”
Cu o copilărie marcată de privilegii, dar și de umbrele istoriei, Nicu Ceaușescu, nepotul lui Nicolae Ceaușescu, a vorbit despre prietenia cu fiul dictatorului și despre petrecerile familiei. Cu această ocazie, s-a aflat și cine a fost femeia care a pus-o la punct pe tovarășa Elena Ceaușescu.
Nepotul Nicu Ceaușescu, a cărui copilărie a fost „superbă” până când și-a dat seama de statutul său privilegiat, a crescut în umbra unchiului său, Nicolae, poreclit în familie „nenicu Nicu”.
Ion Ceaușescu, tatăl său, se ocupa de sectorul agricol al partidului, un rol discret, dar esențial în economia planificată a epocii.
„Am avut o copilărie superbă până să-mi dau seama că sunt nepotul lui”, a mărturisit Nicu, subliniind că cea mai frumoasă relație a avut-o cu vărul său, Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului, cunoscut ca răsfățatul familiei”.
Prietenia lor a început când vărul avea 16 ani, după moartea „mamei mari”, bunica lor, și a durat până la decesul acestuia. „Am învățat foarte multe lucruri bune de la el”, a precizat acesta în podcastul lui Adrian Artene.
Un capitol fascinant al mărturisirilor sale îl reprezintă petrecerile familiale. Nepotul lui Nicolae Ceaușescu susține că adunările cu frații tatălui său, erau momente de celebrare a rădăcinilor rurale, cu muzică tradițională și respect pentru obiceiuri.
„Îi plăceau petrecerile și nu doar lui, ci tuturor fraților, dar cele la care am fost cu o parte din frații tatălui erau petreceri unde se făcea un inventar al folclorului românesc, de la Maria Tănase, Fărămiță Lambru, Ion Dolănescu prieten foarte bun de-al meu, Dumnezeu să-l odihnească, căruia, dintr-o glumă, am ajuns să-i fiu naș.
El a învățat o groază de cântece vechi de la tata. La ei, în zona respectivă, era o tradiție să ții de obiceiurile satului și erau niște petreceri foarte mișto”, a relatat bărbatul.

Totuși, Nicu recunoaște că nu a participat la adunările oficiale ale Comitetului Executiv, fiind prea tânăr. De la vărul său Nicu și de la verișoara Zoia a aflat că petrecerile de ziua lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu erau „foarte sobre”.
Invitații erau exclusiv artiști de marcă, adică „tot ce avea România mai bun”, iar repertoriul se limita la melodii decente.
„Mi-amintesc ce povestea Dan Spătaru, Dumnezeu să-l ierte, că el cânta Țărăncuță, țărăncuță și era una dintre melodiile favorite ale lui Ceaușescu. Și la un moment dat în text, spre final erau versurile: Și a venit la nunta lor, popa și domn învățător și Dan nu le-a cântat, că nu dădea bine.
Și atunci l-a oprit și i-a zis că a uitat strofa. I-a spus versurile, sigur a reluat-o și a cântat-o pe bune. Așa că nu erau nicidecum chiolhane, astea sunt mituri…”, susține nepotul lui Ceaușescu.
Nimeni nu a îndrăznit vreodată să-i țină piept Elenei Ceaușescu, în afară de o singură femeie din familie care a avut ac de cojocul ei, cumnata Tovarășei. Întâlnirile dintre cele două se transformau în dispute aprinse, care se auzeau până în stradă.
„Mama era singura care o înfrunta. Stăteau de vorbă în casa bunicilor care era lângă ghereta securiștilor, cu geamurile deschise sau cu geamurile și țipau una la alta că se auzea afară. Se certau ca țațele de bloc.
Mama spunea că Zoe și Valentin au făcut facultăți, ea zicea că le aia apărarea… Securiștii când auzeau că vine mama se luau cu mâinile de cap, de plecat nu puteau, mișunau pe acolo, că ăsta era rolul lor.
Și nu era bine nici dacă plecau, nici dacă ascultau ce vorbeau ele. Era circotecă. Ea era mai prezentă în viața noastră, nu că ne-am fi dorit, dar își băga antenele, a relatat nepotul lui Ceaușescu.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook