Simona Ionescu / Redactor Șef

Cuplul Ceaușescu în vizită la Regina Elisabeta, eveniment povestit de traducătoarea Elenei Ceaușescu

Cuplul Ceaușescu în vizită la Regina Elisabeta, eveniment povestit de traducătoarea Elenei Ceaușescu
La 13 ani de când preluaseră puterea în România, soții Ceaușescu aveau parte de onoarea vieții lor: o vizită la Regina Elisabeta. Traducătoarea Elenei Ceaușescu a dezvăluit cum au decurs cele trei zile petrecute cu cuplul dictatorial, la Palatul Buckingham.

Întâlnirea dintre cuplul Ceaușescu și Regina Elisabeta, între 13-16 iunie 1978, a rămas în istorie drept o încălcare de neimaginat a protocolului regal, dar și prilej de gafe care, privite ani mai târziu, stârnesc râsul. 

Traducătoarea Elenei Ceaușescu, Violeta Năstăsescu spune că vizita la Regina Elisabeta a fost „poate mai istovitoare decât oricare dintre vizitele precedente, plină de capcane și pericole neașteptate”. Iar traducătoarea de limbă engleză a văzut multe: întâlnirea dintre Ceaușescu și Richard Nixon, Jimmy Carter, prim-ministrul Pakistanului, Zulfikar Ali Bhutto, precum și vizita la manifestații de la Phenian, date în cinstea sa de liderul nord-coreean, Kim Ir Sen.

Vizita la Regina Elisabeta, un eșec total 

Ceea ce a pus capac a fost însă vizita la Regina Elisabeta, căci foarte puține reguli de protocol au fost respectate de către cuplu. Nicolae și Elena Ceaușescu decolaseră de pe Otopeni cu aeronava prezidențială în dimineața zilei de 13 iunie 1978, după cum anunța ziarul Scânteia la acea vreme. 

Cuplul Ceaușescu în vizită la Regina Elisabeta, eveniment povestit de traducătoarea Elenei Ceaușescu
Vizita soților Ceaușescu la Regina Elisabeta a fost catalogată drept un eșec total Foto: EVZ

Cartea scrisă de traducătoarea Violeta Năstăsescu, „Confesiuni fără frontiere”, descrie pe larg cele trei zile de vizită, care fuseseră planificate cu luni înainte, din cauza programului încărcat al Reginei Elisabeta. Scopul vizitei consta în dezvoltarea relațiilor cu englezii, în special pe palierul siderurgiei și al aviației. Din ordinul lui Ceaușescu începuse să se fabrice avionul Rombac.

Occidentul promova vizita istorică, britanicii ar fi făcut orice să o ascundă 

În timp ce Occidentul vuia despre vizita istorică, la polul opus erau britanicii, care ar fi făcut orice să nu se afle. Nicolae Ceaușescu lansase pretenția de a fi primit cu „cele mai înalte onoruri”, spre disperarea Reginei și a soțului ei, Prințul Philip. Regina Elisabeta a trebuit să cedeze și să promită că va întâmpina cuplul dictatorial nu la Buckingham, așa cum era protocolul, ci la gara Victoria. 

Gafele cuplului dictatorial au început încă de pe drum, notează traducătoarea. Aceasta din urmă a constatat cu stupoare că Elena Ceaușescu nu purta pălărie, un gest care ținea de eticheta obligatorie. 

„În ciuda descrierilor amănunțite care i se făcuseră despre protocolul britanic, ea îl ignoră cu desăvârșire, fără a se gândi nicio secundă că gestul ei reprezenta un afront față de gazdele britanice”, a scris traducătoarea în cartea ei. 

Soții Ceaușescu s-au plimbat cu caleașca Reginei Elisabeta 

Vizita la Regina Elisabeta a început cu o plimbare cu caleașca aurită, trasă de cai și însoțită de garda regală, de la gara Victoria până la Buckingham. Nicolae Ceaușescu a stat alături de Regina Elisabeta a II-a într-o caleașcă, iar Elena în compania Prințului Philip. Momentul este descris ca fiind „apogeul carierei unui om de la țară”. 

Regele Mihai, care era înrudit cu Regina Elisabeta, comenta acest incident și spunea că îi era greu să creadă că un asemenea lucru chiar se întâmplase.

„Ce am simțit să-l văd pe Ceaușescu cu Regina, în caleașcă acolo la Londra… nu mai știam ce să mai cred! Dacă am ajuns în așa un hal, că până și în Anglia să trebuiască să se facă lucruri din astea, nu puteam să concep asemenea lucruri”, spunea Regele Mihai la un moment dat. 

Regina Elisabeta s-a ascuns în tufiș, pentru a nu fi văzută de Ceaușescu

Adevăratul spectacol a început însă în momentul în care soții Ceaușescu au pășit în Palatul Buckingham. 

„Când Ceaușescu a ajuns la Londra, Regina l-a găsit, în felul său, amuzant. Cu siguranță, a fost ofensată de presupunerea acestui „omuleț îngrozitor” că apartamentul lor din Palatul Buckingham ar fi fost ascultat. 

Cuplul Ceaușescu în vizită la Regina Elisabeta, eveniment povestit de traducătoarea Elenei Ceaușescu
Regina Elisabeta nu i-a plăcut deloc pe soții Ceaușescu, conform mărturiilor

Însă a râs discret la vederea lui ținând întâlniri ministeriale „neînregistrate” în grădinile Palatului, paranoic, Ceaușescu mergând cu pași mari înainte, în timp ce consilierii săi îl urmau ca niște rățuște urâte. 

Cu altă ocazie, plimbându-și câinii corgi prin grădini, Regina (potrivit biografului Robert Hardman) a evitat o întâlnire cu președintele român, ascunzându-se într-un tufiș”, notează publicația britanică Spectator despre vizita soților Ceaușescu în Marea Britanie. 

„Aveam impresia că sunt posedați de un demon” 

Violeta Năstăsescu a confirmat și ea poveștile despre gafele enorme de protocol, în cartea ei. 

„În toate cele trei zile ale vizitei, din momentul în care am pus piciorul în palat, președintele și Elena Ceaușescu s-au comportat într-un mod pe care îmi este imposibil să-l descriu. Aveam impresia că sunt posedați de un demon care îi împingea la marginea nebuniei. 

Ca să nu fie mai prejos, Nicolae Ceaușescu își umplea timpul, între diferitele acțiuni oficiale, umblând în stilul lui Napoleon, în sus și în jos prin birou și pe coridoarele palatului, cu mersul lui dezordonat, cu mâinile bălăngănite ca ale unei marionete și cu picioarele care păreau să-l ducă în cele mai improbabile direcții”, scrie traducătoarea. 

Dineu cu peripeții 

Dintre cele două dineuri la care au participat soții Ceaușescu și Regina Elisabeta cu Prințul Philip împreună, cel românesc s-a lăsat cu peripeții. În timp ce la cel de la Palatul Buckingham lucrurile au mers conform planului și protocolului, dineul românesc de la restaurantul hotelului Claridge’s a fost marcat de momente comice. 

Cuplul Ceaușescu în vizită la Regina Elisabeta, eveniment povestit de traducătoarea Elenei Ceaușescu
Soții Ceaușescu s-au făcut de râs și la dineul organizat în Marea Britanie. Foto ilustrativă

Unul dintre ele, notat de traducătoare, este cel în care Elena Ceaușescu refuza să renunțe la etola de vizon, la masă. Doar insistențele Prințului Philip au convins-o, într-un final, să cedeze. De asemenea, Elena Ceaușescu a fost nemulțumită de locurile atribuite invitaților la mese, astfel că s-a apucat să rearanjeze totul personal. 

Soții Ceaușescu au încheiat vizita la Regina Elisabeta cu decorații și titluri noi 

Vizita la Regină nu se putea încheia fără ca cei doi să fie decorați. Astfel, Nicolae Ceaușescu a primit ordinul de înaltă distincție „Bath” în gradul de Cavaler al Marii Cruci. Cât despre Elena Ceaușescu, ea a primit titluri științifice britanice din partea instituțiilor de cercetare.

După o întâlnire informală în care au servit ceaiul alături de Regina Elisabeta, soții Ceaușescu i-au invitat pe monarhi în România. Scânteia scria atunci că invitația a fost acceptată, însă istoria a arătat clar că vizita nu a avut niciodată loc. 

Regele Mihai, discuție cu Regina Elisabeta 

La ceva timp distanță, când Regele Mihai a stat de vorbă cu verișoara sa de gradul III, Regina Elisabeta, aceasta i-ar fi spus că vizita soților Ceaușescu la Buckingham i-a creat un sentiment „neplăcut”. 

Cuplul Ceaușescu în vizită la Regina Elisabeta, eveniment povestit de traducătoarea Elenei Ceaușescu
Regele Mihai, alături de verișoara lui de gradul III, Regina Elisabeta
Foto: România Regală

Evident, varianta oficială promovată în presa română a vremii a fost că vizita a fost un mare succes.

În 1989, la 11 ani distanță, soții Ceaușescu au fost executați, așa cum istoria a consemnat deja. Aceeași istorie a consemnat și eșecul vizitei, precum și adevăratele sentimente pe care le-au avut Regina Elisabeta și Prințul Philip, față de vizita cuplului Ceaușescu în Marea Britanie. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri