Americanul a zburat din Miami către aeroportul Heathrow. Ajuns în Londra, a trecut cu brio de autoritățile britanice, în ciuda faptului că America este o zonă de risc, iar carantina de două săptămâni după sosire este obligatorie.
Turistul și-a continuat liniștit călătoria, către Barcelona, unde a fost tratat asemenea unui turist britanic.
„Nu mi-au cerut nimic. Nu a fost niciun control. E ca și cum nu le pasă”, a declarat acesta sub anonimat pentru site-ul Politico. Acesta a vizitat apoi alte două orașe: Valencia și Granada.
Nu au timp să verifice toate cazurile individuale
Un oficial guvernamental spaniol a declarat că Spania nu poate examina toate cazurile individuale, dar țara are un sistem de screening pe aeroporturi pentru a identifica călătorii din țările cu risc ridicat.
De asemenea, turistul a recunoscut că și alți compatrioți ai săi profită de lacune politice pentru a călători în Europa.
„Dacă vii din Franța cu trenul, nu le pasă de unde ești”, a explicat turistul, mărturisind că știe cazuri în care alți cetățeni care au ocolit regula de carantină de două săptămâni din Marea Britanie, luând prima dată avion spre Paris, apoi Eurostar spre Londra.
Cum reușesc oamenii să călătorească lejer, venind din țări de risc
Majoritatea țărilor din Europa permit intrarea persoanelor din țări terțe cu risc ridicat dacă aceștia au un motiv bine întemeiat. Profesioniștii din turism sunt conștienți de alte tactici pe care cetățenii le folosesc pentru a intra în Europa.
„Americanii bogați își folosesc contactele pentru a obține documente precum scrisori care indică faptul că vin în Europa din motive profesionale”, a declarat un agent de turism.
Astfel, contactele locale din Europa oferă scrisori care spun, de exemplu, că persoana va merge în Europa pentru a face o investiție sau pentru „alte lucruri importante care nu pot aștepta până la sfârșitul pandemiei”. Cu o astfel de scrisoare, un american poate obține permisiunea de a călători de la consulat, dar va trebui totuși să respecte regulile locale. „Se întâmplă tot mai des”, explică agentul de turism.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că Bruxellesul a cerut „în mai multe rânduri” guvernelor să asigure o abordare coordonată a implementării și ridicării restricțiilor de călătorie pentru rezidenții țărilor terțe. Dar guvernele naționale rămân responsabile pentru politica de frontieră. Așadar, până la coordonarea măsurilor, unii oameni vor putea totuși să găsească lacune.
Sfaturi pentru Jador de la o vedetă care, cândva, era răsfățata televiziunilor
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook