Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor

Premieră extraordinară în România, o situație fără precedent: Curtea Constitiuțională a anulat primul tur al alegerilor. Întreg procesul electoral se reia de la zero.
„În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii şi legalității procesului electoral, şi-a exercitat atribuţia prevăzută de art.146 lit.f) din Constituţie şi, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
Procurorii Parchetului General au solicitat informații suplimentare de la serviciile de informații, altele decât cele din raportul CSAT, și vor cere de asemenea și de la Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Există și o anchetă pe infracțiuni economice, spălare de bani și coruperea alegătorilor. DIICOT analizează dacă are competență pentru a face cercetări suplimentare.
Curtea Constituțională nu a spus clar dacă Călin Georgescu va fi eliminat de pe lista turului 1, așa cum circulă zvonul la acest moment, sau se vor relua alegerile cu aceleași nume pe buletinele de vot. Nu se știe ce se întâmplă în diaspora, fiindcă de azi dimineață românii din străinătate votează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook