Dan Andronic, despre deciziile celor două agenții de rating: „România a primit un certificat de handicap economic”
Dan Andronic: Am înfrânt! România nu a primit un certificat de sănătate, ci unul de handicap economic
„Fitch și Moody’s au păstrat România în categoria recomandată pentru investiții, dar la ultima treaptă: BBB-, respectiv Baa3, ambele cu perspectivă negativă.
Guvernul demis al lui Ilie Bolojan poate prezenta deciziile sale drept o confirmare a reformelor sale. Propagandiștii lui Dogioiu și boții lui Despoiu o pot face mult mai bine, cu același entuziasm. Numai că certificatele primite de la cele două agenții de rating sunt un buletin de handicap economic.
În realitate, România nu a obținut o notă mai bună, a rămas tot la 5, și nici măcar o perspectivă stabilă. A primit, pentru moment, o păsuire de la retrogradarea la categoria „junk”. Ne-a ajutat și că am procedat în stilul istoric binecunoscut al Complexului Înaltei Porți: am dat miliarde de euro pentru achiziții de armament nemțesc și am crescut taxele pentru români”, scrie Dan Andronic.
Cum a fost iertată România de Junk
Jurnalistul dezvălui că, inițial, certificatul dat de agenția Fitch a fost negativ, iar România a contestat rezultatul și a furnizat informații suplimentare.
„Fitch nu spune public care fusese verdictul inițial, dar în mod logic, retrogradarea fusese deja decisă. Putem însă constata că menținerea ratingului nu a fost un rezultat automat al cifrelor, ci a fost concluzia unui proces în care argumentele prezentate de statul român au influențat rezultatul. Care or fi fost alea, nu mai contează, concluzia este cea clasică: Am înfrânt!
Privite exclusiv prin lupa indicatorilor economici, deciziile sunt greu de prezentat drept un succes. Fitch estimează pentru 2026 un deficit bugetar de 5,9% din PIB, o contracție economică de 0,6% și o inflație medie de 7,6%.
Datoria publică ar urma să urce de la 59,3% din PIB în 2025 la 64,5% în 2028, iar deficitul de cont curent să rămână la 6,7% din PIB. Mai mult, 53% din datoria guvernamentală este denominată în valută, ceea ce face finanțele statului vulnerabile la deprecierea leului”, este de părere directorul Evenimentului zilei.
Agenția Moody’s, la fel de rezervată
Nici cea de-a doua agenție, chiar dacă ne-a dat un certificat favorabil, nu a apreciat în alb situația economică a României. Datoriile și deficitul tot mari rămân.
„Datoria ar urma să se stabilizeze abia spre sfârșitul deceniului, în jurul nivelului de 66% din PIB, și numai dacă viitoarele guverne vor continua consolidarea fiscală.
Comisia Europeană confirmă tabloul: stagnare economică în 2026, inflație de 7%, deficit de 6,2% și datorie publică în creștere spre 63,4% din PIB în 2027. Cu alte cuvinte, România are simultan creștere economică aproape inexistentă, inflație ridicată, deficit bugetar mare, deficit extern persistent și costuri tot mai apăsătoare ale datoriei”.
Agenția Moody’s estimează necesități anuale de finanțare de aproximativ 12% din PIB în perioada 2026–2028 și creșterea cheltuielilor cu dobânzile de la 2% din PIB în 2023 la 3,3% în 2028.
Decizia agențiilor pentru România a fost politică
Ce ne-a salvat?. Explicația lui Dan Andronic pentru deciziile celor două agenții de rating este tranșantă: Nu reformele economice au salvat țara!
„Dacă argumentele economice sunt atât de nefavorabile, ce a salvat ratingul? Răspunsul apare chiar în comunicatele agențiilor: apartenența la Uniunea Europeană, accesul la fondurile europene, integrarea în arhitectura instituțională comunitară și presupunerea că va exista suficient sprijin politic pentru continuarea ajustărilor fiscale.
Moody’s spune explicit că România beneficiază de credibilitatea furnizată de cadrul instituțional european, iar Fitch invocă fluxurile de capital legate de apartenența la UE și accesul la finanțare externă.
În acest sens, decizia a fost predominant politică și instituțională, nu economică”.
Problema nu a fost deficitul

Premierul Ilie Bolojan a invocat mereu deficitul mare care l-a obligat să mărească taxele și impozitele.
„Problema fundamentală nu este doar deficitul dintr-un anumit an, ci felul în care funcționează statul. Consiliul Fiscal arată că deficitul nu a fost provocat în principal de investiții, ci de stimularea excesivă a consumului și de menținerea unor venituri fiscale insuficiente pentru nevoile unei țări membre a UE”, scrie Dan Andronic.
Primul job, reporter la cotidianul ”Tineretul liber”, câștigat în urma unui concurs în 1990. Din 1993 până în 1997 – redactor sef adjunct la ”Evenimentul zilei” condus de Ion Cristoiu. A urmat perioada 1998-2006 la Libertatea, apoi la Click! și Adevarul Holding unde a implementat proiectul unei campanii umanitare fără precedent în presa românească. L-a continuat și la Libertatea, după ce s-a întors la Evenimentul zilei, în 2012 ca redactor șef și unde activează și azi. În anul 2020 a lansat și propriu site – Rețete și Vedete, o publicație de știri din actualitate și de divertisment. Membru UZPR.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook