Simona Ionescu / Redactor Șef

Dan Capatos, mesaj către fiul său, după Evaluarea Națională. La 14 ani, tânărul este mândria familiei

Dan Capatos, mesaj către fiul său, după Evaluarea Națională. La 14 ani, tânărul este mândria familiei
Fiul în vârstă de 14 ani al lui Dan Capatos a susținut anul acesta Evaluarea Națională. După afișarea rezultatelor, tatăl i-a transmis un mesaj.

Dan Capatos și soția sa, Monica, au un singur copil, pe fiul lor, Andrei. Tânărul, care are acum 14 ani, este un adevărat luptător. Andrei Capatos s-a născut cu o afecțiune ereditară moștenită de la prezentator: colesterolul ridicat. Pe lângă aceasta, Andrei a făcut o pasiune pentru tenis, astfel că de câțiva ani practică acest sport, iar în paralel învață și pentru școală. 

Anul acesta, fiul lui Capatos a terminat clasa a 8-a și a susținut Evaluarea Națională. Anul trecut, tânărul recunoștea că e o adevărată provocare să se ocupe și de școală, dar și de tenis, mai ales că la ambele prezența era foarte importantă. 

„Acum sunt clasa a VIII-a, la anul vine examenul, multe meditații, și cu pregătire fizică, uneori fac meditații, uneori pregătire fizică, le îmbin, trebuie să fac față, pentru că școala este importantă”, mărturisea fiul lui Capatos anul trecut. 

Fiul lui Dan Capatos a luat Evaluarea Națională cu notă mare 

Se pare că munca susținută a tânărului a dat roade, căci a promovat cu brio Evaluarea Națională. Extrem de mândru de performanța fiului său, Dan Capatos a transmis un mesaj pe rețeaua sa de socializare, felicitându-și fiul pentru rezultatul foarte bun.

Dan Capatos, mesaj către fiul său, după Evaluarea Națională. La 14 ani, tânărul este mândria familiei
Dan Capatos este extrem de mândru de fiul său, pentru nota de la Evaluarea Națională
Foto: Instagram

 

„Să stai patru, cinci sau chiar șase ore pe zi pe terenl de tenis și săli de forță și apoi să iei 9,53 la Evaluarea Națională, ăsta da motiv de mândrie, Andrei! Bravo!”, i-a transmis Dan Capatos fiului său. 

Andrei Capatos este legitimat la clubul Dinamo 

Dan Capatos a făcut sacrificii pentru pasiunea fiului său în ultimii ani, iar acestea au dat roade. Tânărul este campion la tenis, fiind legitimat la clubul Dinamo, pe care tatăl său îl apreciază în mod deosebit. La 12 ani, în 2023, se afla pe locul 52 în topul Federației Române de Tenis.

„Facem totul cu pasiune, în fiecare zi o oră și jumătate, cu tot cu pregătire fizică, trei ore. Mai avem timp și de școală și chiar avem rezultate foarte bune. Eu mă aflu pe locul 52, la 12 ani. Am câștigat mai multe turnee. Am în jur de 15 cupe în FRT. Mai am medalii și la amatori, dar cele mai importante sunt din FRT”, spunea Andrei Capatos în urmă cu doi ani, în cadrul primei sale emisiuni televizate. 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *