Simona Ionescu / Redactor Șef

Dan Diaconescu, o poveste simpatică cu Vadim Tudor. „Băi, dar șoricelul ăsta nu mai vine?”

Dan Diaconescu, o poveste simpatică cu Vadim Tudor. „Băi, dar șoricelul ăsta nu mai vine?”
Dan Diaconescu are povești savuroase pe care le oferă și românilor ori de câte ori are ocazia. Fostul patron al OTV a menționat și ce nu îi place la moderatorii actuali.

Moderatorii din acest moment nu sunt pe placul fostului patron al OTV, Dan Diaconescu. Invitat recent într-o emisiune, jurnalistul a spus și o poveste cu Vadim Tudor care a stârnit râsul.

Dan Diaconescu a făcut show la emisiunea lui Marius Tucă, fostul său cu care a început să facă presă, apoi ambii ă conducă ziarul Jurnalul național. Diaconescu a menționat ce nu îi place la moderatorii de acum: „nu mă lasă să vorbesc”. „Eu înțeleg tentația că vrei tu să vorbești, că vrei să-i dai cu cana în cap invitatului, dar eu sunt pe sistemul ăsta blând în care am lăsat oamenii să vorbească. Așa a fost cariera mea. Bine, eu nici nu am o voce puternică, ci mai stinsă”, i-a spus Diaconescu lui Tucă.

Ce făcea Diaconescu când era moderator

Pe de altă parte, Dan Diaconescu a spus pentru prima dată ce făcea când era moderator tv și avea invitați. „Aveam ziarele în partea asta, aici aveam bilanțul contabil, actele…  Alte probleme, angajări, scrisori… și eu spuneam: Bună seara, domnule Prigoană sau Gigi Becali, depinde ce aveam, sau Adrian Păunescu, și îmi vedeam de treaba mea”, susține jurnalistul.

„Stăteam până la ultimul client”

Când invitat era Vadim Tudor, lucrurile luau o altă turnură. „Colegii mei puneau muzică că îl știau și era o chestie foarte interesantă. Mie atunci mi-a izvorât ideea asta de a face talk show, podcast cum se cheamă acum.

M-am gândit că un film de la Hollywood, dacă n-ar avea muzica aia teribilă, nu te-ai mai uita la film. Și m-am gândit că aș putea potența cu muzică adaptată. (…)

Vadim Tudor, Dumnezeu să-l odihnească, era atât de bun și se adapta la asta încât îi puneam muzică pe fundal, el spunea poezii… (…) Stăteam până la ultimul client, când nu mai licărea ăla la telefon, că nu mai suna lumea, atunci ne opream și noi”, a povestit Diaconescu.

„Bă, dar șoricelul ăsta nu mai vine?”

Într-unul dintre momentele în care Corneliu Vadim Tudor a fost invitat la OTV, Dan Diaconescu a relatat că a avut o problemă și a fost nevoie să plece urgent, Tribunul rămânând singur în studio.

„La un moment dat, eu nu m-am întors vreo 40 de minute, o oră și Vadim a zis în direct: Bă, dar șoricelul ăsta, că așa îmi spunea, nu mai vine? Și a primit un bilet că am o problemă și a continuat, s-a adaptat. (…) Începea o emisiune să meargă mai bine fără mine decât cu mine”, a spus Diaconescu, râzând.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre