Dani Oțil, la ora adevărului. A primit avansuri de la bărbați și nu i-a respins
Dani Oțil avansuri bărbați Oțil a vorbit despre lucruri intime și a spus că a primit avansuri și de la bărbați. Iată cum s-a întâmplat.
În ultima ediție a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, invitată specială a fost frumoasa Lili Sandu, cu care băieții s-au distrat pe cinste. Proaspătul tătic a jucat cu aceasta Am/N-am și, la un moment dat, a scos porumbelul din gură, mărturisind că a primit avansuri de la bărbați.
Dacă alți domni în locul lui cu siguranță s-ar fi supărat, Dani a afirmat că se simte măgulit când trece printr-o asemenea situație. Motivul? Înseamnă că arată bine și este aranjat și dichisit. “Pentru mine e măgulitor, că înseamnă că miros bine, m-am frezat bine…”, s-a destăinuit prezentatorul la Antena 1.

Un alt subiect dezbătut recent tot în emisiune a fost vacanța în care urmează să plece alături de Gabriela. Din păcate, oricât de mult au vrut să meargă alături de micuțul Tiago acest lucru nu este cu putință, pentru că nu au reușit să-i facă băiatului pașaport. Așa că, cel mai posibil, acesta va rămâne să stea cu bunicii.
“De trei luni mă chinui să-i fac celui mic pașaport, am tot zis că trece criza, războiul și pandemia și că o să ajung… Tati, îmi pare rău, dar o să merg cu maică-ta!”, a afirmat Dani Oțil. Întrebat de toată lumea dacă se gândește să-i facă un frățior sau o surioară lui Tiago, prezentatorul e extrem de hotărât ca situația să rămână așa. “Lasă, lasă, că unul îmi ajunge. E suficient. Nu vrea să-mi imaginez ce pot face doi în casă.”, a spus Oțil.
Sursă foto: instagram
Dani Oțil a făcut revelații surprinzătoare despre avansuri bărbați pe care le-a primit de-a lungul timpului. În emisiunea Neatza, Dani Oțil și-a deschis sufletul și a vorbit curajos despre modul în care reacționează la avansuri bărbați. Mulți nu se așteptau ca Dani Oțil să abordeze acest subiect cu atâta sinceritate și naturaleță, transformând momentul într-o conversație autentică și plin de umor pe platoul TV. Daniel Băluță reclamă piedicile puse de Guvern: „Acest pasaj, Europa Unită, va fi ultimul pe care o primărie îl va putea face!”.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook