Mobilizare în masă în sectorul 4 al Capitalei. Pentru că mai presus de a fi primar Daniel Băluță e medic, a sărit imediat în ajutorul turcilor, după ce au fost loviți de cutremurul devastator.
Potrivit ultimelor informații, până în acest moment nu mai puțin de 5000 de oameni și-au pierdut viața și alte 18.000 sunt grav rănite. Oameni distruși sufletește se roagă Divinității să-și găsească printre dărâmături rudele sau prietenii. În viață. Un câine și-a căutat familia disperat, iar în final a găsit-o. Fotografia cu patrupedul a ajuns virală. Este, poate, imaginea care a întors lumea…
Durerea turcilor e mult prea mare pentru a reuși cineva să o redea în cuvinte, iar imaginile de la fața locului sunt îngrozitoare. Întreaga lume a sărit în ajutorul celor care au reușit să se salveze, dar au rămas fără munca de o viață.
Medicamente, alimente, apă, saci de dormit și multe alte lucruri necesare vor ajunge în Turcia
Printre cei care nu au putut să rămână indiferenți în fața unei astfel de nenorociri s-a aflat și primarul sectorului 4 al Capitalei, medicul Daniel Băluță. Acesta va trimite în cel mai scurt timp mai multe TIR-uri cu tot ce este nevoie, atât pentru a ușura intervenția dificilă a salvatorilor, cât și pentru amenajarea în condiții optime a campusurilor pentru sinistrați.
E vorba de materiale sanitare, medicamente, alimente, apă, haine, pături, corturi, paturi, saltele, saci de dormit, generatoare și aeroterme. Edilul susține că, în funcție de nevoile turcilor, care vor fi identificate alături de reprezentanții Ambasadei Turciei la București, sprijinul va fi suplimentat.
Există și un număr de telefon unde cei care vor să ajute, pot suna
„În primul rând, transmit condoleanțe familiilor îndoliate în urma cutremurelor de luni dimineața, din sudul Turciei. Comunitatea Sectorului 4 le este alături și oferă sprijinul necondiționat celor care suferă în aceste momente și care au rămas fără adăpost.
Am luat decizia, ca în cel mai scurt timp, de aici, din Sectorul 4, să plece către zonele afectate camioane cu materiale de prim ajutor de care oamenii au mare nevoie”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4. De asemenea, cei care vor să ajute poporul turc, vor putea suna la numărul de telefon 021.9441.
Începând de joi, 9 februarie a.c. și până luni, 13 februarie a.c., toți cei care doresc să-i ajute pe cei afectați de distrugerile provocate de cutremurele ce au avut loc în Turcia pot veni la Liceul Tehnologic Dacia situat pe strada Grigore Marin nr. 42-44 din Sectorul 4.
În incinta acestei unități de învățământ a fost amenajat un spațiu dedicat în care se vor colecta ajutoarele destinate sinistraților. Oamenii pot aduce obiecte de îmbrăcăminte (paltoane, geci, haine groase), produse de igienă și de curățenie, alimente neperisabile (conserve), dar și baterii, lanterne, pături sau saci de dormit. Totodată, dacă au posibilitatea, aceștia pot dona corturi, paturi pliabile și saltele, precum și generatoare, radiatoare și aeroterme.
În toată Siria, nevoile sunt cele mai mari
Conform informațiilor oferite de ofițerul superior pentru situații de urgență al OMS, Adelheid Marschang, relatate de The Guardian, în urma cutremurului și al replicilor sale, vor avea de suferit aproape 23 de milioane de persoane, inclusiv 1,4 milioane de copii. Probleme cele mai mari sunt în Siria, unde există o criză umanitară de ani ca urmare a războiului civil și a unei epidemii de holeră.
„Aceasta este o criză care se adaugă la multiple alte crize din regiunea afectată. În toată Siria, nevoile sunt cele mai mari, după aproape 12 ani de criză prelungită şi complexă, în timp ce finanţarea umanitară continuă să scadă”, a punctat oficialul OMS.
Cursă contra cronometru
La rândul său, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a subliniat că au fost trimise de urgență provizii, dar și truse de traumatologie şi kituri chirurgicale de urgenţă, şi a fost activată o reţea de echipe medicale de urgenţă. „Acum este o cursă contracronometru. Cu fiecare minut, cu fiecare oră care trece, şansele de a găsi supravieţuitori în viaţă se diminuează”, a mărturisit dirctorul general al OMS.
O mare parte din ajutoare au fost oprite temporar
Din nefericire, ajutoarele trimise către nord-vestul Siriei au fost oprite temporar, pentru că drumurile au fost deteriorate din cauza cutremurului. „Unele drumuri sunt avariate, unele sunt inaccesibile. Există probleme logistice care trebuie rezolvate. Nu avem o imagine clară a momentului în care se va relua”, a amintit pentru Reuters și Madevi Sun-Suona, purtătoarea de cuvânt a Biroului Naţiunilor Unite pentru coordonarea asistenţei umanitare (OCHA).
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook