Fost ministru al educației în Guvernul condus de Emil Boc, Daniel Funeriu, a declarat că politizării conducerii sistemului educațional până la nivelul de inspector școlar general, în fiecare județ este cea mai bună soluție. În felul acesta, un ministru, care a fost desemnat în urma unui proces politic, își poate implementa politicile proprii.
Daniel Funeriu, declarații bombă despre învățământ
Danie Funeriu a vorbit în emisiunea „Întrebări esențiale”, de la EVZ TV, moderată de jurnalistul Dan Marinescu, despre situația învățământului românesc.
„Eu sunt pentru politizarea conducerii învățământului. Un ministru ajunge în funcție în urma unui proces democratic, în baza unui vot popular, în urma unei învestituri a Parlamentului. Acel ministru trebuie să-și pună în practică politicile lui și, de aceea, eu susțin politizarea funcțiilor de inspector școlar general”, a declarat Daniel Funeriu în emisiunea „Întrebări esențiale” cu Dan Marinescu, de pe evz.ro.
Daniel Funeriu a precizat că un ministru al educației care are secretari de stat și directori generali din minister ar trebui să-și poată face propria echipă de inspectori școlari generali, la nivelul fiecărui județ.
În opinia sa, astfel, oamenii ar ști ce au de făcut, ce politici au de implementat, iar ministrul nu și-ar mai putea găsi scuze, în cazul în care nu și-ar face treaba, aruncând vina pe cei dinainte.
Daniel Funeriu: ”Ministrul trebuie să aibă putere”
„Nu poți să faci băsism cu oamenii lui Iliescu, nu poți să faci iohannism cu oamenii lui Băsescu. Aceasta este o verticală a puterii clar delimitată” a precizat fostul ministru al educației.
Totodată, Daniel Funeriu a ținut să sublinieze că această soluție, numirea politică a inspectorilor generali, nu implică automat că toți cei care au fost aflați în funcție, la învestirea unui nou guvern, vor fi înlocuiți.
„Ministrul învestit trebuie să aibă putere și să poată să lucreze, în județe, cu o echipă de inspectori generali pe care și-o alege singur. Nu trebuie să-i înlocuiască pe toți, nu înseamnă că toți trebuie să plece obligatoriu. Pe unii îi poate păstra”, a subliniat Daniel Funeriu.
Politizarea actului educațional, o greșeală
Pe de altă parte, fostul ministru a precizat că este profund greșită politizarea actului educational, prin introducerea unor cursuri conforme cu o anumită ideologie politică sau prin numirea unor profesori sau directori de școli în funcție de criterii politice.
„Este o greșeală să recrutezi profesori pe bază politică. Profesorul trebuie să fie un profesionist, la fel și directorul. De aceea în lege, pentru a nu avea o politizare la nivelul actului educational, am introdus o prevedere conform căreia un director nu putea fi un director decât dacă, în prealabil, ar fi câștigat un concurs și ar fi fost introdus într-o bază de date a managerilor din învățământ”, a mai spus Daniel Funeriu.
El a explicat în continuare arătând că directorii de școli ar fi fost recrutați doar din rândul celor care promovau examenul și erau înscriși în baza de date respectivă, indiferent de simpatiile sale politice.
„Nu trebuie să fim ipocriți, pentru că orice om are dreptul la opinii politice. Un director poate avea simpatii politice, este absolut normal într-o democrație”, a încheiat Daniel Funeriu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook