Simona Ionescu / Redactor Șef

Dată afara de la Antena 1 după ce a fost acuzată că a furat iubitul prietenei ei. „M-a durut foarte tare”

Dată afara de la Antena 1 după ce a fost acuzată că a furat iubitul prietenei ei. „M-a durut foarte tare”
După aproape zece ani, Lora a rupt tăcerea despre secretul pe care l-a păstrat în tot acest timp: motivul pentru care a fost nevoită să plece de la Antena 1. Artista spune că scandalul prin care a trecut i-a pus capac.

În 2015, când Lora a părăsit postura de jurat din cadrul emisiunii „Next Star” de la Antena 1, după cinci sezoane, toată lumea a speculat motivele plecării. Până recent însă, cântăreața nu a oferit un motiv și nici nu a vorbit despre subiect. Acum însă, a decis să spună ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani. 

Lora a dezvăluit de ce a fost dată afară de la Antena 1

Deși se speculase că Lora părăsise emisiunea pentru a se ocupa de carieră și pentru a nu mai fi asociată publicului de copii, motivele au fost cu totul altele. De fapt, plecarea nu a fost una voluntară, spune Lora, căci ar fi fost dată afară din cauza divorțului de Dan Badea și a scandalului care a urmat, atunci când a început o relație cu Ionuț Ghenu, actualul ei soț. 

Lora, obligată să părăsească Antena 1 din cauza scandalului cu Doinița Oancea și Ionuț Ghenu

Ionuț Ghenu a avut înainte o relație cu Doinița Oancea, de aici pornind și scandalul, căci actrița nu a iertat-o nici acum pe prietena ei bună, Lora, pentru faptul că i-ar fi luat iubitul. Cântăreața spune că scandalul din acea perioadă i-a făcut pe cei din Antena 1 să părăsească emisiune, lucru care a durut-o. 

Lora a dezvăluit de ce a fost dată afară de la Antena 1. Scandalul care i-a pus capac
Lora și Doinița Oancea au fost prietene, înainte ca artista să înceapă o relație cu Ionuț Ghenu

„Eu eram semnată la Antena 1, pentru că eram cu «Next Star» și aveam șase sezoane semnate, iar după cel de-al cincilea sezon a început tot tărăboiul ăsta. Eram în juriu cu Connect-R şi Pepe, care şi ei aveau tot felul de chestii pe partea amoroasă: tot felul de bârfe, scandaluri, în fine, nu mai contează… Dar mie când mi s-a întâmplat, eu am fost dat afară. Mi s-a întrerupt contractul. Și am suferit foarte mult. Am suferit foarte, foarte mult.

Artista s-a simțit nedreptățită 

Am simțit în primul rând că e o nedreptate, iar în al doilea rând pentru mine era foarte important să mă vadă mama. Adică eu simțeam că asta este felul meu de a-i aduce bucurie, să mă vadă că sunt bine. 

Lora a dezvăluit de ce a fost dată afară de la Antena 1. Scandalul care i-a pus capac
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit anul trecut
Foto: Instagram

Ea urmărea emisiunea şi pe mine m-a durut foarte tare că am simțit că sunt dată la o parte. Şi deși nu mi s-a spus niciodată că ar fi ăsta motivul, eu așa am simțit. Chiar dacă era semnat că mai trebuia să fie un sezon, nu s-a mai întâmplat și am fost înlocuită”, a povestit Lora pentru Unica. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre