Discret cu viața de familie, Cătălin Crișan, acum în vârstă de 58 de ani, fost căsătorit de două ori și are trei copii. Doi dintre ei sunt majori deja, iar mezina este o adolescentă în devenire. Noua sa iubită, pe care a cerut-o în căsătorie deja, are și ea o fiică, adolescentă.
Bucureștean get – beget, Cătălin Crișan este un muzician complet. E compozitor, textier și cântăreț de muzică ușoară românească, având un stil romantic distinctiv.
De la doar 6 ani, el a început studiul pianului la Școala de Muzică din București. Împins de pasiunea pentru muzica ușoară, a urmat simultan cursurile Liceului de Matematică și Fizică „Mihai Viteazul” și ale „Școlii Populare de Artă” din București, unde a studiat sub îndrumarea Gloriei Bordea și a lui George Natsis între 1983 și 1987. Mai târziu, la aceeași școală, s-a perfecționat sub mentoratul regretatei soliste și compozitoare Mihaela Runceanu.
Debut răsunător la doar 19 ani
Debutul său ca solist de muzică ușoară a fost unul răsunător, la vârsta de 19 ani, în 1987. La „Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești” de la Mamaia, a câștigat Premiul I la Secția Interpretare cu piesa „Vorbește marea” de Aurel Manolache. Acest succes i-a deschis porțile către turnee naționale, recitaluri și înregistrări la Electrecord, casa de discuri națională de dinainte de Revoluție. În aceeași perioadă, a devenit și mai cunoscut prin interpretarea melodiei „Mama” de același compozitor cu piesa căruia s-a lansat.
După 1990, Cătălin Crișan și-a asumat rolul de compozitor, atât pentru el, cât și pentru alți artiști, acumulând un impresionant portofoliu care numără peste 500 de melodii în cei 35 de ani de activitate artistică. Un exemplu notabil este piesa „Dacă pleci”, compusă integral de el și lansată la Festivalul de muzică ușoară românească de la Mamaia în 1996. Este interesant de menționat că, deși intenția piesei era alta, popularitatea ei a dus la interpretări neobișnuite, inclusiv la înmormântări.
Pe lângă cariera muzicală, Cătălin Crișan a fost activ și în mass-media, prezentând emisiuni la radio și televiziune. A fost director al Departamentului Cultură și Divertisment și realizator-prezentator al emisiunii „Ruleta visului” la Televiziunea România de Mâine (TVRM). Între 2004 și 2008, a făcut și politică, în postura de consilier local al Primăriei Sectorului 4, Direcția Cultură.
Cătălin Crișan se pregătește de a treia nuntă
Cătălin Crișan a fost căsătorit de două ori și se pregătește serios de al treilea mariaj. Prima dată a fost însurat cu medicul stomatolog Lucia Bubulac, soprană renumită, cu care are doi copii, adulți deja, Daria Cătălina, de 25 de ani și Rariș Andrei, de 21. Cuplul a divorțat pe 2009, după 14 ani de căsnicie. Un an mai târziu, artistul s-a căsătorit cu alt medic, dermatolog de data aceasta, Ioana Alina Cupșa.
Cei doi au împreună o fiică, Lara Maria, de 11 ani și jumătate. Acest mariaj s-a încheiat după numai trei ani, iar medicul îi poartă în continuare artistului numele. Anul trecut, Cătălin Crișan a dezvăluit că este într-o nouă relație serioasa, cu Camelia, care durează de mai bine de un an. Actuala sa iubită îi este, deja, logodnică. Ea are, dintr-o relație anterioară, o fiică de 15 ani.
Adulți de acum, primii copii ai lui Cătălin Crișan l-au iertat pe artist
Divorțul din 2019 a fost un moment de cumpănă inclusiv pentru copiii săi, Daria și Rariș. Ani de zile,de copiii au fost supărați pe tatăl lor, însă, crescând, i-au înțeles deciziile și, mai mult, îi calcă pe urme. Amândoi sunt deja vedete, cu o carieră muzicală în tandem, de mare succes.
Lucia Bubulac a povestit într-un interviu mai vechi că Daria și Rariș au o relație bună cu tatăl lor, solistul Cătălin Crișan, de care ea a divorțat în anul 2009. „Legătura cu tatăl lor este o legătură firească, între tată și copii. Nu-i creștem împreună, îi creștem separat, adică suntem implicați în moduri diferite, avem contribuții diferite. Despărțirea noastră aparține deja trecutului”, a explicat, pentru Fanatik, fosta primă soție a lui Cătălin Crișan.
Daria și Rariș i-au adus lui Cătălin Crișan cea mai mare bucurie
Frumoasă și deșteaptă, Daria, fiica cea mare a lui Cătălin Crișan, a absolvit cu UNATC, fiind actriță cu acte în regulă, după ce, inițial, a vrut să se facă medic, dar a renunțat la facultate. Daria a fost colegă de generație cu Radu Ștefan, fiul lui Ștefan Bănică jr. Dar mai este ceva.
Fata a moștenit din plin talentul muzical al tatălui și al mamei, astfel că are o carieră muzicală fantastică. Și fratele ei are mult talent muzical. Cei doi tineri sunt deja vedete în devenire și se pot lăuda cu un palmares muzical bogat. În timp ce Daria a câștigat în 2017 festivalul „Mamaia copiilor”, între 2011 și 2014 Rariș a obținut și el numeroase premii, ajungând inclusiv în finala „Next Star”.
Chiar luna aceasta, cei doi frați au lansat un demo pentru o piesă antrenantă: „România ca-n Miami”. Copiii lui Cătălin Crișan au urmat pasiunea pentru muzică, influențați de talentul părinților lor. De exemplu, Rariș studiază la Conservator și lucrează la lansarea unor piese muzicale, alături de sora sa, atât în engleză, cât și în română.
Prima melodie, un duet. Au urmat multe altele
Prima peisă au lansat-o împreună Daria și Rariș în 2022. Este vorba de un cover. „Pe lângă faptul că ne înțelegem foarte bine unul cu altul, simt că vocile noastre se completează perfect. De aceea, era normal ca prima noastră piesă oficială să fie prima pe care să o gândim și să o punem la punct împreună. Eu și Rariș suntem cei mai mari critici ai noștri. Ceea ce mă bucură enorm. Știu că mereu mă pot baza pe un feedback obiectiv, oricând am nevoie de el”, spunea Daria la momentul respectiv.
Daria, pe de altă parte, mai este implicată și în musicalul „Mamma Mia” și jucând alături de nume mari ale scenei românești, precum Loredana Groza și Horia Brenciu.
Cântăreață și actriță de succes, Daria se laudă cu talentul moștenit
Cătălin Crișan se bucură în ultimii ani de o relație apropiată cu copiii săi, în ciuda dificultăților din trecut. Daria și Rariș au recunoscut că, deși au existat momente în care nu voiau să vorbească cu tatăl lor, acum s-au împăcat și relația lor este foarte bună.
Daria și Rariș nu doar că au o relație bună cu tatăl lor, dar, între ei doi au construit o legătură deosebit de puternică. Deși în copilărie frații se certau frecvent, acum se susțin reciproc și împart aceleași pasiuni artistice. Amândoi se bucură de susținerea părinților.
„Moștenesc talentul şi de tata, şi de la mama. Vin la spectacolele mele, sunt captivați de ceea ce fac. Îmi dau sfaturi mereu, eu le ascult, iar apoi iau fix ce mi se potrivește.
Nu fac cuvânt cu cuvânt ceea ce îmi spun ei, iau informațiile şi le aplic în funcție de nevoile şi caracterul meu. De tata ştie toată ţara cum cântă, dar puţini ştiu că şi mama este o soprană extraordinară. Am moştenit talentul de la ambii”, a spus Daria pentru Fanatik.
Dragoste de frați: „Noi ne luăm mult în braţe, dormeam împreună”
Fratele ei a completat-o, în același interviu, menționând cât de mult se iubesc. „Când eram mici ne băteam foarte mult, dar ne şi iubeam foarte mult. Toţi ne zic că ne iubim foarte mult şi acum, când ne văd. E absolut normal, aşa am fost crescuţi de mama! Inclusiv să ne iubim şi fizic; noi ne luăm mult în braţe, dormeam împreună. Suntem foarte afectuoşi. Acum suntem mai maturi, acum se gestionează altfel certurile”, au declarat Daria și Rariș.
Pe de altă parte, Lara Maria, sora lor vitregă, care este încă micuță, crește departe de ochii presei. Nici mama ei nu este o prezență prea activă pe rețelele sociale.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook