De ce fostul șef al SIE s-a înscris în cursa electorală

Harnagea, care a fost directorul SIE între 1997 și 2001, s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), fondat de Dan Voiculescu. Cu câteva zile înainte de anunțul său, și Teodor Meleșcanu a intrat în PPUSL. Cătălin Harnagea și-a motivat decizia, punând accentul pe calitatea oamenilor care alcătuiesc această formațiune politică.
“Sunt convins de proiectul umaniștilor și de modul lor de a face politică. Avem aceleași principii, împărtășim aceeași viziune, asumăm că promovarea valorii umane este fundamentală. Consider că în acest moment este nevoie în politica românească de un suflu nou, de profesioniști capabili să construiască, să găsească soluții și din piatră seacă, nu să se vaite că alții nu și-au făcut treaba. Umaniștii serioși și competenti pot construi proiecte concrete esențiale pentru dezvoltarea României.”, a spus Cătălin Harnagea. El va prelua conducerea organizației umaniste din Sectorul 1.
Reamintim că, la sfârșitul lunii septembrie 2019, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a decis să-i excludă pe Nicolae Nasta, secretar de stat la MApN. Teiu Păunescu, secretar de stat la Ministerul Muncii, Cătălin Harnagea, director general RO AID, Octavian Ilișoi, vicepreședinte ANSVSA, cu rang de subsecretar de stat și Liliana Mincă, vicepreședinte al ANPC, tot cu rang de subsecretar de stat.
Anterior, conducerea ALDE i-a exclus pe Teodor Melescanu, ales președinte al Senatului la propunerea PSD, și pe Ion Cupă, Alexandru Băișanu și Grațiela Gavrilescu, care au acceptat să fie propuși miniștri în Cabinetul Dăncilă, după ieșirea ALDE de la guvernare.
Acum, cei mai mulți dintre aceștia sunt înscriși fie în PPUSL, partid condus de avocatul Daniel Ionașcu, fie în Pro România, partid condus de Petre Roman.
Cătălin Harnagea a fost jurnalist în prima parte a anuilor 90, după care a devenit consilier prezidențial în mandatul lui Emil Constantinescu.
Primul job, reporter la cotidianul ”Tineretul liber”, câștigat în urma unui concurs în 1990. Din 1993 până în 1997 – redactor sef adjunct la ”Evenimentul zilei” condus de Ion Cristoiu. A urmat perioada 1998-2006 la Libertatea, apoi la Click! și Adevarul Holding unde a implementat proiectul unei campanii umanitare fără precedent în presa românească. L-a continuat și la Libertatea, după ce s-a întors la Evenimentul zilei, în 2012 ca redactor șef și unde activează și azi. În anul 2020 a lansat și propriu site – Rețete și Vedete, o publicație de știri din actualitate și de divertisment. Membru UZPR.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook