Arnold a pedalat marți dimineața până la Gold’s in Venice, propria sa sală de forță, dar, odată ajuns, pentru un antrenamentul pe care îl plănuia, a refuzat să intre. Autoritățile americane au permis redeschiderea sălilor de sport, de câteva zile, astfel că vedeta își dorea un antrenament altundeva decât în sala de forță din vila sa.
Numai că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din oraș. Asta avea să constate Arnold Schwarzenegger. Când a ajuns la recepție, a fost informat că oamenii trebuie să poarte măști atunci când intră, și cât timp se află în anumite zone comune – cum ar fi vestiarele – dar că nu li se solicită purtarea măștilor pe durata antrenamentelor, scrie Tmz.com.
În vârstă de 72 de ani, deci aflat într-o categorie de risc în ceea ce privește efectele COVID- 19, Arnold Schwarzenegger e foarte atent la sănătatea sa, așa că a refuzat să intre și să se antreneze împreună cu zecile de oameni care transpiră fără să poarte măști. Amintim că el a respectat întocmai recomandările de izolare impuse de la începutul pandemiei, și chiar a transmis mesaje în acest sens, pe contul său de Instagram.
Cert este că Gold’s in Venice respectă legea – reglementările statului nu impun persoanelor să poarte măști pe durata antrenamentelor. Preocupat de propria siguranță și sănătate, Arnold a considerat că e riscant să intre. Astfel, vedeta / culturistul / politicianul a decis că va reveni în sala sa de forță abia când oamenii vor fi obligați să poarte măști sau după ce se va fi inventat un vaccin împotriva virusului SARS-COV 2
Până atunci, va continua să folosească sala sa de forță de acasă, unde, în plus, are și o companie plăcută: pe măgărușul Lulu.
Sursa foto – video: Instagram / Arnold Schwarzenegger
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook