26 de kilometri de drum județean, între Valea Doftanei și Brad, ar putea deveni o alternativă viabilă pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei. Drumul Național 1 care duce românii în vacanțele montane din zonă, este mereu aglomerat, iar oamenii pierd ore în șir, blocați în trafic, în lipsa unei autostrăzi. Alternativa care apare i se datorează lui Denise Rifai, una din vedetele care merge des la munte și care nu a ratat nicio ocazie să vorbească public și să ceară soluții la orele pierdute.
Contractul de modernizare și reabilitare al drumului județean de la Doftana este deja semnat. În zilele următoare va începe efectiv reabilitarea acestuia.
Denise Rifai a pus presiune pe autorități ca să ajungă mai repede la munte
Primarul comunei Doftana a recunoscut că lucrurile au prins o altă dinamică după intervenția vedetei Kanal D, Denise Rifai. Cum spuneam, aceasta e una din persoanele care a suferit din cauza aglomerației, dar care, prin postura poziției sale, a început să pună presiune pe autorități, pentru a dinamiza luarea unei decizii în acest sens.
Denise Rifai a fost portavocea românilor care mergeau în vacanțe la munte și a militat intens pentru această rută alternativă, Comarnic – Brașov. „Proiectul meu de suflet. Sunt foarte bucuroasă”, a declarat vedeta. În fața insistențelor jurnalistei Denise Rifai, autoritățile au decis, acum doi ani, că e momentul să facă ceva.
În cât timp va fi transformat fostul drum forestier în rută alternativă la DN1
Semnarea contractului de reabilitare s-a făcut în prezența premierului Nicolae Ciucă, dar și a fostului ministru al Transporturilor, Lucian Bode, care se afla la cârma instituției la momentul demarării proiectului. Actualul ministru al Internelor, Lucian Bode, a declarat că în 2020 a parcurs acest drum care intră acum în reabilitare, alături de primarul comunei Doftana și președintele Consiliului Județean Brașov. Acela era un drum forestier la momentul vizitei. Ei au propus guvernului finanțarea lucrărilor din fonduri guvernamentale. Lucrările vor începe luna aceasta și vor dura trei ani și jumătate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook