Dezastru la Salină, revoltă la Praid. Salina a fost inundată, turiștii evacuați și galeriile închise, pericolul se adâncește

În urma inundării Salinei Praid toate utilajele exploatării sării sunt sub apă. Minerii au lucrat peste 60 de ore să facă diguri, dar și acestea au cedat. Oamenii s-au revoltat și spun că tot ce s-a întâmplat, ar fi putut fi evitat, dacă ar fi existat mai multă implicare.
Oamenii care au protestat în fața Salinei Praid au cerut explicații directorului de dezvoltare, care și-a dat demisia în fața acestora. Se caută acum responsabili și vinovați pentru ce s-a întâmplat dar, ca de fiecare dată în România, vina este pasată de la unii la alții.
Cu o istorie de peste 2.000 de ani și un flux anual de 400.000 de vizitatori, Salina Praid se confruntă acum cu provocări majore. Galeriile Salinei, situate la 120 de metri adâncime, au fost inundate, după ce ploile torențiale din ultimele zile au dus la infiltrații masive prin stratul de argilă din jurul minei.
„Apele de suprafață s-au infiltrat printr-o fisură, acumulându-se în galeria de transport și pătrunzând apoi în galeria turistică”, a explicat Sebestyen Jozsef, directorul Salinei Praid. Cantitatea de apă acumulată a fost estimată la peste 1.000 de metri cubi, echivalentul a 10 camioane de mare tonaj.
Mina a mai fost afectată de infiltrații în trecut, în 2010 și 2016, din cauza structurii geologice vulnerabile și a precipitațiilor extreme.
Închiderea temporară a Salinei Praid afectează comunitatea din Praid, unde turismul generează peste 80% din veniturile locale. Salina atrage anual 400.000 de vizitatori, iar un bilet de intrare costă 45 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii, potrivit Visit Harghita.
„Fiecare zi de închidere înseamnă pierderi de zeci de mii de lei pentru salină și pensiuni”, a declarat un reprezentant al Asociației Turistice Praid. În 2024, Salina Praid a generat venituri de peste 8 milioane de lei.
Legente Nagy, cel care în 2012 a construit singurul parc de aventură din lume aflat în subteran, Club Aventura Praid, a transmis un mesaj tulburător în care le-a mulțumit minerilor care au trimis o „nacelă în adâncuri pentru mine”. Bărbatului îi plânge sufletul pentru că a pierdut o afacere, dar liniștit că e sănătos și are familia alături.
„Pot să spun că EU am fost, împreună cu echipa mea, ultimul civil care a părăsit Salina Praid în această seară (27.05.2025), la ora 20:15. Imaginea din stânga este, probabil, ultima fotografie făcută în zona turistică.
Fotografiile din dreapta au fost realizate în 2012, când am construit singurul parc de aventură din lume aflat în subteran. Încet-încet totul devine doar o amintire – nu mai am cu ce să mă mândresc, nu mai pot arăta nimic, dar rămân atâtea amintiri, atâtea clipe frumoase trăite cu copiii cărora le-am adus bucurie.
Aș vrea să mulțumesc echipei care a contribuit la construcție, echipei care a operat totul. Din păcate, azi a trebuit să scot ce mai puteam salva. Mulțumesc minerilor pentru ajutor, mulțumesc pentru nacela trimisă înapoi în adâncuri pentru mine.
Le mulțumesc celor 3 oameni care au coborât azi cu mine, știind că acasă cineva stă cu inima strânsă, plângând pentru noi, temându-se să nu ni se întâmple ceva rău. Am pierdut o afacere. Nu sunt supărat. Adorm liniștit, pentru că sunt sănătos și am familia alături. Cred că mâine ne vom trezi într-o zi minunată, plină de oportunități”, a fost mesajul lui Levente Nagy.
De asemenea, echipa Clubului Aventura Praid, a transmis un mesaj emoționant în care i-a anunțat pe „prietenii aventurieri” că „aici se încheie povestea singurul parc de aventură din lume aflat într-o mină”.
„Ne pare rău că după atâția ani de zile în care era cunoscută problema infiltrațiilor autoritățile nu s-au implicat din timp si nu au reușit să rezolve problema, iar situația a devenit gravă într-un timp extrem de scurt.
Mulțumim tuturor clienților care ne-au trecut pragul și care au revenit cu drag an de an să se distreze și să facă sport într-un aer salin. Mulțumim mult colegilor care au lucrat la construcția acestuia, nu a fost un proiect ușor.
Mulțumiri speciale colegilor ce au fost prezenți zi de zi în parc astfel încât oaspeții noștri să se distreze în siguranță și s-au asigurat că aceștia au avut parte de experiențe de neuitat. Cu mult drag și recunoștință, echipa Club Aventura Praid”, a fost mesajul reprezentanților singurului parc de aventură din subteran.
Citiți și:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook