Prima care a avut un comentariu acid și răutăcios la adresa lui Valeriu Gheorghiță a fost Dana Budeanu. A făcut-o tot într-o emisiune a lui Ciutacu, cu intenția de a dezvălui publicului ce viitor îl așteaptă pe medicul militar care, la un moment dat, va pierde comanda. Cea din cuplu cu vedeta. Poate și cea din carieră, că viața e surprinzătoare.
Dana Budeanu i-a transmis directorului de spital militar ca altădată să fie mai atent unde o duce pe celebra artistă, pentru că Monica e învățată doar cu locuri exclusiviste, de lux. Nu „la săraci”, într-un jacuzzi de la vecinii bulgari. Și că va veni răzbunarea pentru perioada pandemiei, când el îi convingea pe români să ste închiși în case, să se vaccineze etc, etc.
„Anunț populația, o cunosc pe Monica. Vom fi răzbunați. Ca să nu pățească rău, el trebuie să se uite la toate verdictele despre mafioți. Nu e pregătit deloc. Uite, după astfel de experiențe, bărbații aleg altă cale. Nu că vom fi răzbunați, dar toată lumea va fi răzbunată.
Păi voi știți unde a umblat Monica? Și tu o duci în Bulgaria, în jacuzzi cu alții? Păi ea n-a intrat în viața ei în jacuzzi cu alții. Nu cred că există femeie să fi fost pe barosăneală și acum să tragă la sărăcie.
Păi așa stai singură. Păi ce, vine unu și ce face el? Mă duce în Bulgaria? Pe sărăcie nu se stă, astea sunt prostii. Toți bărbații se mint cu dragostea”, a comentat Budeanu.
Dana se referă la faptul că Monica Bârlădeanu a avut numai relații cu bărbați foarte bogați, care i-au îndeplinit orice capriciu și i-au oferit o viață de lux.
Răzvan Bonchiș: „Monica te va iubi până la ultimul leu”
Jurnalistul Răzvan Ioan Boanchiș nu s-a sfiit și i-a transmis doctorului Valeriu Gheorghiță că n-are niciun viitor cu Monica Bârlădeanu și că va fi părăsit. În stilul caracteristic, de talentat pamfletar, editorialistul de la site-ul Național.ro l-a atenționat pe îndrăgostit că Monica Bârlădeanu este pe interes și că va fi lăsat lefter.
„Gheorghiță, viața e dură! Monica te va iubi până la ultimul leu din solda câștigată în pandemie! Și așa e normal, pentru că femeia a făcut deja un sacrificiu. S-a pozat cu tine într-un jacuzzi public. Sunt și la noi hoteluri (Împăratul Romanilor – Aurelius, de exemplu, la Sibiu și Poiana Brașov) unde ai în apartament jacuzzi și saună. Iar Poiana Brașov și Sibiu au o istorie peste Bansko.
Gheorghiță, e cazul să treci la un nivel superior. Ce ne facem, Gheorghiță? Mai organizăm o pandemie pentru tine?”, a scris Boanchiș în textul publicat pe National.ro.
De ce scrie presa despre amorul doctorului Gheorghiță, un tip într-adevăr divorțat la această oră? Din compasiune pentru fosta soție, medic și ea, mai tânără și cel puțin tot atât de frumoasă ca Monica?! Nu, nu din acestă cauză. Ci, așa cum a spus Dana Budeanu – din răzbunare pentru tot ce a făcut în pandemie cu mințile românilor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook