Simona Ionescu / Redactor Șef

Doliu în familia regală saudită. A murit „prințul adormit”. Timp de 20 de ani, a fost în comă

Doliu în familia regală saudită. A murit „prințul adormit”. Timp de 20 de ani, a fost în comă
A murit prințul Al-Waleed bin Khalid Al-Saud, membru al familiei regale saudite, cunoscut ca „prințul adormit”. Acesta a suferit o hemoragie cerebrală și hemoragie internă în urma unui accident produs în 2005, când avea doar 15 ani.

Prințul adormit al Arabiei Saudite care a petrecut mai mult de două decenii în comă în urma unui accident îngrozitor de mașină care a avut loc la Londra, a murit la 36 de ani.

Prințul nu a mai fost niciodată conștient după accident

După tragedie, a fost internat la spitalul King Abdulaziz Medical City din capitala Arabiei Saudite, Riad, unde a rămas până a trecut la cele veșnice.

Prințul adormit a fost ținut în viață cu ajutorul unui ventilator, dar nu și-a mai recăpătat niciodată cunoștința. Prințul Al-Waleed era fiul cel mare al prințului Khaled bin Talal Al Saud, care a confirmat astăzi decesul într-o postare emoționantă pe X.

Tatăl prințului nu a renunțat niciodată la speranța că fiul său se va însănătoși

„Prințul adormit” al Arabiei Saudite a murit la 36 de ani. Timp de 20 de ani, a fost în comă
Tatăl prințul adormit n-a acceptat niciodată ideea că fiul său nu se va însănătoși. Sursă foto: People

„Cu inimile pline de credință în voința și decretul lui Allah și cu profundă durere și tristețe, îl plângem pe fiul nostru iubit, prințul Al-Waleed bin Khaled bin Talal bin Abdulaziz Al Saud, care a trecut azi în neființă. Fie ca Allah să aibă milă de el”, a fost mesajul tulburător al tatălui.

Părintele nu a renunțat niciodată la speranța că fiul său se va recupera într-o zi. Prințul Khaled bin Talal Al Saud a rămas implicat în îngrijirea prințului și a respins cu fermitate cererile de a-i fi întreruptă susținerea vitală. După anunțul decesului, mii de persoane au trimis mesaje de condoleanțe.

Mii de persoane au transmis mesaje de condoleanțe

„Fie ca prințul Al-Waleed bin Khaled să se odihnească în pace. Condoleanțe sincere celor dragi”, „Timpul petrecut pe pământ a fost o binecuvântare pentru familia ta și pentru întreaga lume”, „Fie ca sufletul său blând să se odihnească în pace”, sunt doar câteva mesajele transmise.

La moscheea Imam Turki bin Abdullah din Riad vor fi înălțate rugăciuni pentru sufletul prințului adormit. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *