Dumnezeu l-a vrut la el, printre prietenii plecați la Ceruri, de unde va cânta îngerilor. Colegii cântărețului de muzică populară nu-și pot reveni.
Doliu în lumea televiziunii. Prezentatorul-cântăreț Jull Nicu a plecat pe drumul fără întoarcere, după ce s-a chinuit mult cu o boală nenorocită. Pe numele său adevărat Iulian Nicolae, acesta a fost cunoscut ca prezentator al matinalului de la Etno TV și a lucrat apoi la sitcom-ul de comedie „Moroflencii” alături de partenerul său Puiu. Și multe nume cunoscute din muzica populară. De când au aflat de moartea cântărețului, lacrimile nu se mai opresc din plâns.
„Ai înveselit inimile publicului zi de zi”
„Am fost colegi la Etno Tv, mulți ani, am realizat lucruri interesante împreună (emisiuni, sotcom-ul de comedie „Moroflencii”, alături de partenerul tău, Puiu „Cucurigii”, Jeni Nicolau, Vali Tache și alți colegi).
Ai prezentat matinalul aproape de la începuturile acestei televiziuni, ai organizat și ai prezentat evenimente, spectacole, nunți, petreceri frumoase, ai cântat parodii și ai înveselit inimile publicului zi de zi. „Sănătate înainte de toate”, o altă emisiune pe care ai prezentat-o cu atâta implicare, etc… apoi, deodată, când cei veniți noi în funcție au hotărât să facă schimbări majore în post.
„Te-au măcinat gândurile și te-ai necăjit prea tare. Ne-ai frânt inimile tuturor…”
Te-ai supărat așa de tare pe toată lumea și pe viață, te-au măcinat gândurile și te-ai necăjit prea tare încât până la urmă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, ai plecat definitiv de pe acest pământ, ai ales să înveselești îngerii! Drum lin spre Ceruri, prietenul și colegul nostru, Jull Nicu! Ne-ai frânt inimile tuturor celor care te-am cunoscut și îndrăgit.
Nu te vom uita, vei rămâne în inimile noastre prin arhiva de amintiri: poze, filmări, emisiuni, parodii și videoclipul „Toată lumea vrea la mare”, în care ți-ai jucat rolul cu mult talent și mare dăruire! Condoleanțe întregii familii!”, a fost mesajul cântăreței Lorenna, prietenă bună cu Jull Nicu.
„Drum bun sus, acolo la îngeri”
Și interpreta Adriana Popescu și-a exprimat regretul după moartea artistului, cu sufletul sfărâmat de durere. „Am prea multe poze cu tine… am atâtea emisiuni prezentate de tine. Nu-mi vine să cred pur și simplu. Probabil că așa se întîmplă când suntem apropiați de cineva anume… nu știu ce să mai spun… cuvintele par că nu-și găsesc literele.
Drum bun prietene, drum bun acolo sus, la îngeri. Rămâi al nostru Jull Nic! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Adriana Popescu pe pagina sa de socializare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook