Simona Ionescu / Redactor Șef

Dominic Fritz susține că una dintre prevederile actului normativ i-ar putea înceta mandatul în termen de 30 de zile, adică de la finele lunii septembrie, și acuză PSD și AUR că au introdus ceea ce numește „amendamentul anti-Timișoara”.

După cum se știe, vineri, președintele Nicușor Dan a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, deși a precizat că își menține obiecțiile formulate anterior cu privire la anumite prevederi.

Pentru Dominic Fritz, miza este una directă: mandatul său de primar al Timișoarei. Edilul susține că noua prevedere duce la încetarea mandatului său în doar 30 de zile.

Proteste la Timișoara cu mobilizare redusă

În zilele premergătoare promulgării, în Piața Operei din Timișoara au fost organizate proteste față de prevederile Legii integrității și față de posibilitatea ca acestea să ducă la încetarea mandatului lui Dominic Fritz.

Mobilizarea nu a fost însă una de amploare. În prima zi, la protest au participat cel mult 500 de persoane, conform celor prezenți, iar în zilele următoare numărul manifestanților s-a redus constant. Cumva, prezența scăzută la proteste e o oglindă a numărului de timișoreni care l-au votat ca primar pe președintele USR, în contextul unui absenteism major.

În discursul său politic, Dominic Fritz face referire la susținerea electorală pe care ar fi primit-o din partea timișorenilor și vorbește despre 52.000 de voturi.

Pentru acuratețe, e de amintit datele oficiale. Compararea celor două alegeri locale câștigate de Dominic Fritz la Timișoara arată o imagine mai nuanțată decât simpla menționare a procentului obținut de primar.

În 2020, când a câștigat primul mandat, Dominic Fritz a obținut 49.191 de voturi. În 2024, la alegerile pentru un nou mandat, numărul voturilor sale a crescut la 53.070.

Creșterea este, așadar, de 3.879 de voturi între cele două scrutinuri. Diferența trebuie însă privită în raport cu numărul alegătorilor și cu participarea la vot.

În municipiul Timișoara sunt înscriși pe listele electorale puțin peste 300.000 de alegători, din care, la ambele scrutinuri, au mers să voteze cam o treime.

Dominic Fritz: „În 30 de zile îmi va înceta mandatul”

Reacția primarului Timișoarei a venit după anunțul privind promulgarea legii în forma adoptată de Parlament. Dominic Fritz susține că prevederea contestată îl afectează direct și o descrie drept „amendamentul anti-Timișoara introdus de PSD și AUR”.

„Asta înseamnă că în 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar al Timișoarei”, a transmis Dominic Fritz într-un mesaj public.

Declarația primarului deschide un scenariu cu implicații importante nu doar pentru administrația Timișoarei, ci și pentru scena politică națională. Fritz este președintele USR, iar o eventuală încetare a mandatului său ar transforma cazul într-o miză politică majoră pentru partid.

Cine va conduce Primăria Timișoara după ce Dominic Fritz își pierde mandatul

În mesajul său, Dominic Fritz susține că planul a fost deja făcut pentru administrația Timișoarei, fiind avansată soluția pentru perioada de interimat.

Primarul spune că echipa „sa” de viceprimari va prelua conducerea interimară a instituției începând din septembrie, în eventualitatea încetării mandatului său. Aceștia îi sunt și colegi de partid, făcând parte tot din USR.

„Echipa mea de viceprimari va prelua din septembrie interimatul la primărie”, a transmis Fritz.

Declarația arată că edilul își construiește deja discursul politic în jurul unui posibil scenariu în care nu va mai ocupa funcția de primar, dar va rămâne activ în politica națională.

Fritz, mesaj către Nicușor Dan: „Rămân timișorean și președintele USR”

Mai mult, Dominic Fritz a ținut să îi transmită lui Nicușor Dan că o eventuală pierdere a funcției de primar nu înseamnă și retragerea sa din viața politică sau plecarea din Timișoara, unde trăiește alături de soția sa chinezoaică, în casa cumpărată de aceasta, și de fiica lor de vârsta grădiniței.

„Eu rămân timișorean, rămân președintele USR și voi lupta alături de mii și mii de români care nu acceptă ca țara să se predea PSD-ului”, a spus acesta.

În acest context, pentru USR, cazul primarului Timișoarei poate deveni un simbol al conflictului cu actuala majoritate parlamentară. De cealaltă parte, PSD și AUR susțin necesitatea unor reguli clare și stricte privind integritatea persoanelor care ocupă funcții publice.

Nicușor Dan a promulgat legea, dar spune că are obiecții

Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității. Șeful statului a precizat, însă, că își menține argumentele formulate în sesizarea de neconstituționalitate transmisă anterior Curții Constituționale.

Decizia de promulgare a fost justificată prin miza financiară pe care legea o are pentru România: îndeplinirea unui jalon asociat Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Nu ne permitem să nu accesăm aceste fonduri și nici nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României în plan extern”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a explicat că, în lipsa riscului privind pierderea fondurilor europene și dacă ar fi existat suficient timp pentru o dezbatere suplimentară, ar fi retrimis legea Parlamentului pentru reexaminare.

Ce este „amendamentul Fritz”

Denumirea de „amendamentul Fritz” a fost utilizată în special în discursul politic al USR pentru prevederea referitoare la încetarea mandatului aleșilor aflați în anumite situații de incompatibilitate sau conflict de interese, în condițiile prevăzute de lege. USR susține că modificarea îl viza direct pe Dominic Fritz, deși în situația sa se aflau, conform informărilor oficiale, 122 de persoane, inclusiv de la PSD.

De cealaltă parte, susținătorii legii argumentează că legislația trebuie să stabilească reguli clare privind integritatea aleșilor și consecințele juridice ale constatării unor incompatibilități sau conflicte de interese.

770 de milioane de euro din PNRR, în centrul deciziei

Dincolo de confruntarea politică de la Timișoara, legea are o miză financiară considerabilă pentru România. Actul normativ este legat de îndeplinirea unui jalon din PNRR, iar adoptarea sa este asociată cu accesarea unor fonduri europene de aproximativ 770 de milioane de euro.

Senatul a adoptat miercuri legea, în calitate de for decizional, cu 106 voturi pentru și 19 împotrivă.

Promulgarea de către Nicușor Dan pune astfel în balanță două obiective majore: respectarea angajamentelor asumate de România în relația cu Comisia Europeană și adoptarea unor reguli privind integritatea aleșilor care să fie clare și lipsite de ambiguități.

Nicușor Dan cere Parlamentului să reia discuția în toamnă

Deși legea a fost promulgată, președintele României a transmis că dezbaterea nu ar trebui considerată închisă. Nicușor Dan a cerut Parlamentului să reia analiza actului normativ în sesiunea de toamnă.

„Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate și trebuie transpus într-o lege aflată dincolo de orice suspiciuni și interpretări”, a transmis președintele.

Solicitarea poate deschide o nouă etapă a disputei, în special dacă prevederea contestată va produce efectele juridice anticipate de Dominic Fritz.

Ce urmează pentru Dominic Fritz și Primăria Timișoara

Pentru primarul Timișoarei, mesajul transmis după promulgarea legii este unul de mobilizare politică. Dacă mandatul său va înceta, Fritz spune că nu se retrage din politică. El afirmă că va rămâne președintele USR și că va continua lupta politică la nivel național.

În același timp, administrația Timișoarei ar urma să fie condusă interimar de viceprimarii USR.

Protestele din ultimele zile au arătat că există un grup destul de restrâns de timișoreni dispus să iasă în stradă pentru susținerea primarului.

La fel, datele electorale din 2020 arată că Dominic Fritz a câștigat Primăria Timișoara cu o majoritate clară dintre cei care au votat, dar aceștia au reprezentat doar aproximativ o treime din cei înscriși pe liste, cu drept de vot.

Foto: Primăria Timișoara

Citește și: Protest anemic la Timișoara. USR-știi s-au adunat ca să-l sprijine pe Fritz și să-l huiduie pe Nicușor Dan

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri