Obiceiul „ciudat” al lui Dorian Popa. „De câte ori vedeam o gravidă, puneam mâna pe burtică și…”
Dorian Popa a făcut dezvăluiri surprinzătoare, vorbind deschis despre obiceiuri mai puțin obișnuite, momentele dificile care i-au marcat viața în ultimii ani și planuri de viitor.
Unul dintre cele mai comentate episoade povestite de Dorian Popa este legat de un obicei pe care chiar el îl descrie drept „ciudat”. În perioada Lala Band, în care își dorea cu ardoare să ajungă la un anumit nivel financiar, artistul recunoaște că apela la o superstiție.
Punea pe mâna pe burtica femeilor însărcinate pe care le vedea, gest care venea din credința populară conform căreia atingerea unei femei însărcinate poate aduce noroc și împlinirea dorințelor. În mod simbolic, visul său s-a împlinit ulterior.
„De câte ori vedeam o gravidă, puneam mâna pe burtică și îmi puneam o dorință: să am un Bentley. Gesturi Dorian Popa… Dacă ne-am mulțumi cu puțin, omenirea nu ar progresa. Până la urmă cred că totul se rezumă la echilibru și eu acum m-am apropiat mai mult de echilibru”, i-a spus acesta prietenei sale, cântăreața Sore.
Tot atunci, Dorian Popa spune că deținea o garsonieră pe care a reușit să o păstreze după ce i-a despăgubit pe fratele și verii săi. A fost un moment definitoriu și a înțeles atunci importanța independenței financiare și a investițiilor personale.

Dincolo de succesul material, Dorian Popa a recunoscut că ultimii ani au fost marcați de provocări serioase, care l-au maturizat. „Eu nu m-am ascuns de greșelile pe care le-am făcut și nu aș schimba nimic”, a spus artistul, referindu-se la o perioadă complicată din viața sa. Cântărețul a vorbit de despărțirea de fosta iubită, dar și problemele legate de permisul de conducere, pe care le-a resimțit profund.
„Eu nu m-am ascuns de greșelile pe care le-am făcut și nu aș schimba nimic. Acum 2 ani în viața mea au fost mai multe lucruri dificile care m-au situat pe harta adulților. Am trecut și printr-o despărțire după o relație foarte lungă, care s-a întâmplat și nu e un capăt de lume.
Am avut și un episod cu permisul pe care l-am simțit până în măduva oaselor. Dar Dumnezeu a făcut să nu mă pierd în greșeala pe care am făcut-o, m-am blamat pe mine din prima secundă și am căutat să mă apropii de Dumnezeu să îl rog să-mi spună unde am greșit.
Pentru că era clar că am greșit și am primit toate răspunsurile de care aveam nevoie ca să le corectez și sper să nu mă mai lovesc de astfel de impasuri în viață. Și cred că sunt aproape să știu toate lucrurile nasoale pe care le aveam și să le anulez. Dar greu, nu atunci…”, a declarat cântărețul.

Un element central al transformării sale este apropierea de credință. Dorian Popa a explicat că, inițial, relația sa cu divinitatea era mai superficială, însă lucrurile s-au schimbat în timp.
„M-am apropiat de Dumnezeu semnificativ, dar nu și concret”, a recunoscut el, subliniind că un prieten apropiat l-a ajutat să înțeleagă mai profund această relație. Acesta i-a atras atenția asupra unor defecte care urmau să ducă la momentele dificile din viața sa. Momentul de cotitură a venit atunci când a început să citească Biblia și să își dedice timp reflecției spirituale.
„Am un prieten de aur în viața mea care a apărut acum cinci ani și îmi spunea: Dorian, te apropii de Dumnezeu dar nu te apropii cum trebuie. Și-mi puncta din defectele alea nasoale, car aveau să mă ducă în punctul ăla de acum doi ani. Dar eu…
S-a întâmplat boroboața, el a simțit că mă apropii puțin mai mult, dar nu m-a forțat. Și acum câteva luni mi-a zis: te-ai apucat să citești? Și eu spuneam stai, că am business, priorități. Și el mi-a spus: cum ar fi dacă Dumnezeu ți-ar spune că am niște priorități, termin și te aud și pe tine?
Și atunci m-am speriat și am luat cartea și am început să citesc. Și de atunci conexiunea mea e așa de mișto… e greu cu credința, e un joc cu două tăișuri, din pricina reacțiilor pe care le generezi. Dar nu am să văd tăișul celălalt. Aici nu vorbim de religii, ci de credință, sunt total separate”, susține vedeta.
Obiceiul „ciudat” al lui Dorian Popa. „De câte ori vedeam o gravidă, puneam mâna pe burtică și…”. Obsedat de mașini curate, artistul a dezvăluit că intenționează să își deschidă propria spălătorie auto în Domnești. „Hatz Wash, cum să nu am eu o spălătorie auto?”, a spus Dorian Popa, explicând că vizează un model de business eficient, cu un număr redus de angajați.
Pe lângă acest lucru, cântărețul susține că își dorește să evolueze din punct de vedere personal, nu doar material. „Îmi doresc ca Dumnezeu să-mi elibereze dorința asta de agonisire, să pot să dăruiesc și mai mult”, a declarat el, recunoscând totodată că încă există o anumită teamă legată de pierderi.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook