Dr. Fauci, un real Mengele în pandemie: A atașat piele de bebeluși pe șoareci invocând că testează efectele COVID 19
Dr. Fauci a fost un real Mengele în pandemie. Fostul director al Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA (NIAID) a fost audiat în Senat, unde a refuzat să răspundă la numeroase întrebări invocând Al Cincilea Amendament. În paralel, criticii săi au readus în discuție cercetări biomedicale finanțate de instituția pe care a condus-o. Printre experimentele pe care le-a promovat a fost să atașeze piele de bebeluși pe șoareci invocând efectele COVID 19.
Anthony Fauci, fostul director NIAID, a fost audiat în fața unei comisii a Senatului american privind deciziile luate în perioada pandemiei, iar apariția sa a fost marcată de numeroase momente tensionate.
În timpul audierii, Fauci a invocat Al Cincilea Amendament al Constituției SUA de nu mai puțin de 111 ori, refuzând să răspundă la mai multe întrebări adresate de senatori.
În contextul acestor controverse, numele lui Josef Mengele este folosit frecvent de unii critici ai cercetărilor medicale controversate. Mengele a fost un medic german nazist care a efectuat experimente inumane pe prizonieri în lagărul de concentrare Auschwitz în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, încălcând grav orice principiu etic medical.
Organizațiile medicale moderne au introdus reguli stricte tocmai pentru a preveni repetarea unor astfel de abuzuri, iar cercetarea biomedicală actuală este supusă unor comisii de etică și reglementări federale.
Una dintre temele readuse în atenție de criticii lui Anthony Fauci este reprezentată de anumite cercetări biomedicale care au utilizat țesut fetal uman. Ca și Mengele, Dr. Fauci, a atașat piele de bebeluși pe șoareci invocând că testează efectele COVID 19, iar acest lucru iese la iveală abia acum.
Criticii susțin că americanii au finanțat fără să fie informați suficient cercetări în care țesuturi provenite din sarcini întrerupte au fost folosite în experimente de laborator, inclusiv în studii care au implicat modele animale.
În unele cercetări finanțate prin agenții federale americane au fost utilizate fragmente de țesut uman pentru a studia răspunsuri biologice, inclusiv modul în care anumite celule umane reacționează în contexte experimentale.
Audierea din 29 iulie 2026 a fost organizată după ce senatorul Rand Paul a solicitat ca dr. Fauci să ofere explicații despre rolul său în gestionarea pandemiei. Rand Paul, unul dintre cei mai vocali critici ai fostului oficial medical, a susținut că Anthony Fauci trebuie să răspundă pentru deciziile luate în timpul crizei sanitare.
În replică, dr. Fauci a declarat că urmează sfatul avocatului său și că invocarea celui de-Al Cincilea Amendament este un drept constituțional.
„Singura concluzie la care pot ajunge este că motivul pentru care sunt chemat în fața acestei comisii este de a fi determinat să spun ceva care să susțină apelurile publice pentru punerea mea sub acuzare”, a afirmat Fauci în declarația sa introductivă.
Senatorii republicani au insistat asupra unor subiecte controversate din timpul pandemiei, printre care recomandările privind distanțarea socială, originile virusului și comunicarea publică făcută de autoritățile sanitare.
Senatoarea Ashley Moody l-a întrebat pe Fauci despre regula distanțării de aproximativ doi metri și despre impactul acesteia asupra populației. Dr. Fauci a refuzat din nou să răspundă invocând dreptul constituțional.
Senatorul Josh Hawley a criticat poziția fostului oficial, afirmând că refuzul de a răspunde ridică probleme privind relația dintre instituțiile publice și cetățeni.
Un alt subiect discutat de criticii lui Fauci este diferența dintre unele estimări private și declarațiile publice făcute la începutul pandemiei.
Potrivit unor fragmente din jurnalul personal prezentat de senatorul Rand Paul, Fauci ar fi notat în februarie 2020 că rata mortalității ar putea fi mai apropiată de 0,2 – 0,3%, în timp ce în declarații publice din aceeași perioadă a menționat valori mai ridicate.
Susținătorii lui Fauci argumentează că estimările privind un virus nou se schimbă pe măsură ce apar date suplimentare și că oficialii sanitari au fost nevoiți să ia decizii într-o situație fără precedent.
Însemnarea din jurnalul lui dr. Fauci este redată astfel: „Tom Frieden m-a sunat în această dimineață și am discutat diverse aspecte ale epidemiei. El și cu mine suntem pe aceeași lungime de undă, considerând că aceasta se comportă precum o gripă severă în ceea ce privește transmisibilitatea și că numărul real al persoanelor infectate este mult mai mare decât 34.867 (menționat mai sus), ceea ce face ca rata mortalității cazurilor (CFR) să fie mai degrabă de 0,2–0,3%, și nu de 2,0%”.
Totuși, aceasta nu a fost declarația pe care Fauci o făcea public în aceeași perioadă. În timpul unei apariții televizate în luna martie, în emisiunea „Hannity”, Fauci a declarat că rata mortalității coronavirusului era „aproximativ 2 – 2,5 %”.
Foto: Instagram / @just__fedup
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook