Simona Ionescu / Redactor Șef

Dramă în lumea marilor gastronomi. O celebritate a murit la doar 49 de ani

Dramă în lumea marilor gastronomi. O celebritate a murit la doar 49 de ani
Celebra scriitoare și bloggeriță culinară Julie Powell, care a devenit cunoscută la nivel internaţional datorită blogului şi reţetelor sale culinare inspirate dintr-un bestseller al anilor 1960 despre gastronomia franceză, publicat de celebra Julia Child, a murit la numai 49 de ani.

Potrivit presei internaționale, aceasta a suferit o criză cardiacă ce i-a fost fatală.  Vestea a fost făcută publică la o săptămână de la tragedie.

Născută şi crescută în Austin, Texas, Julie Powell a lucrat în serviciul administrativ al Primăriei din New York înainte să îşi lanseze blogul de rețete pe care, ulterior, în 2005, l-a transformat într-o carte de mare succes, intitulată „Julie and Julia: 365 Days, 524 Recipes, 1 Tiny Apartment Kitchen”. Ea este considerată prima bloggeriță culinară din istorie.

Povestea o știți din filmul , „Julie & Julia”, apărut în 2009, scris şi regizat de Nora Ephron, care a fost adaptat după cartea publicată de Julie Powell şi după autobiografia Juliei Child („My Life in France”). Portretul celor două femei a fost remarcabil realizat de actriţele Amy Adams şi Meryl Streep.

Filmul „Julie & Julia”, un succes cu Meryl Streep, după cartea lui Powell

În cartea  care a stat la baza filmului cunoscut de toată lumea, pe un ton jovial, Julie Powell comentează şi încearcă să pună în practică reţetele celebrei prezentatoare de televiziune Julia Child. Aceasta a trăit între anii 1912 – 2004 și a fost considerată o maestră a gastronomiei.

Tot ea a scris și publicat, în 1961, un bestseller: „Mastering the Art of French Cooking”, o carte ce viza, în epocă, popularizarea gastronomiei franceze în rândul femeilor americane.

Julia Powell a fost prima bloggeriță culinară

Prin intermediul blogului său, Julie Powell a inspirat zeci de autoare de bloguri culinare şi de maestre în gastronomie, precum americancele Dorie Greenspan, Ina Garten, Deb Perelman, Alison Roman şi franţuzoaica Clotilde Dusoulier.

Marţi, Deb Perelman a publicat pe Twitter un mesaj în care a declarat că se află „în stare de şoc după ce a aflat vestea despre decesul Juliei Powell, prima bloggeriţă culinară”. „Cărţile Juliei Powell au adus-o pe Julia Child în preocupările noii generaţii, graţie unui ton proaspăt, informal şi ancorat în viaţa reală, ceea ce era un fapt destul de rar” în urmă cu 20 de ani, a adăugat Deb Perelman, autoarea blogului Smitten Kitchen.

Sursa foto: Julie Powell/Facebook.com

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre