Elisangela Tinem, o braziliancă mamă a doi copii, a fost ucisă în fața copiilor ei când un foc de artificii s-a prins în hainele ei și a explodat câteva secunde mai târziu. Incidentul îngrozitor a avut loc în cartierul Nova Mirim, în timpul petrecerii la care localnicii s-au adunat pe plajă pentru a urmări focurile de artificii, sărbătorind anul nou, duminică.
Potrivit MSN, Tinem a fost lovită de unul dintre artificiile care a aterizat chiar pe pieptul ei și s-a încurcat în hainele sale. Apoi acesta a explodat, rănind-o mortal pe femeia care se afla în fața copiilor ei.
Poliția a catalogat moartea femeii drept crimă. Care e motivul
Poliția investighează moartea ei ca fiind o crimă. Asta din cauza faptului că pe plajă aveau loc mai multe focuri de artificii neautorizate, iar polițiștii încearcă acum să dea de urma individului care a declanșat explozia.
View this post on Instagram
„Am văzut o străfulgerare uriașă chiar când se făcea miezul nopții, iar eu îmi îmbrățișam mama și apoi toată lumea a început să țipe”, a declarat martorul ocular Luiza Ferreira pentru g1 Santos. „Am văzut o femeie întinsă pe jos sângerând când m-am dus să mă uit, iar băiatul care era cu ea căzuse, de asemenea, la pământ. Alți oameni fugeau să se îndepărteze din zonă”, a mai declarat martora.
Moartea Elisangelei Tinem, filmată la fața locului
Elisangela Tinem avea 38 de ani și era mamă a doi copii minori, menționează Fox3now.com. Tragedia s-a petrecut în Praia Grande, pe coasta orașului São Paulo, imediat după trecerea dintre ani.
Situația a fost surprinsă pe video. În imagini se poate vedea că în timpul incendiilor, un artificiu o lovește pe victimă și câteva secunde mai târziu explodează, lipit de corpul acesteia. Momentan nu s-a putut identifica de unde a provenit explozibilul.
Sursa foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook