Simona Ionescu / Redactor Șef

Drama neștiută a Laurei Andreșan: a fost violată de unchi. S-a retras la munte și a pornit un program de vindecare a traumelor

Drama neștiută a Laurei Andreșan: a fost violată de unchi. S-a retras la munte și a pornit un program de vindecare a traumelor
Laura Andreșan a fost un personaj media foarte controversat în anii 2000. Începuse bine, pe drumul jurnalismului, însă un ghidaj prost al guru-rilor vremurilor au dus-o pe un tronson monden foarte căutat la acea vreme, dar degradant pentru femei. A realizat topuri ale bărbaților celebri cu care s-a culcat și nu de puține ori a pozat goală. Era steaua momentului de care profita oricine voia tiraj sau rating mare. Și totuși, Laura Andreșan nu era proastă. A transformat umilința expunerii intime în lecții de sexologie pentru tineri. A fost prima care a abordat acest subiect, luptând pentru reducerea bolilor cu transmitere sexuală în rândul tinerilor cât și sarcinile nedorite. Apoi a fugit, ca peste noapte, din lumina reflectoarelor.

Laura Andreșan e privită cu ochi diferiți de generațiile actuale. Cei din Generația X și-o amintesc, în general, ca fiind tipa aceea care s-a culcat cu fotbaliști și politicieni, apoi a povestit la TV. Milenialii însă, o țin minte ca fiind prima „profă de sex” din media și online care i-a învățat despre contraceptive, boli cu transmitere sexuală și cum apare o sarcină. Poate că actuala generație Alfa o să fie șocată să afle că în anii 90-2000, când Laura punea pe tapet aceste probleme, copiii dădeau naștere altor copii din joacă și necunoștință. Subiectele de acest gen erau complet tabu.

Chiar dacă proiectul ei, „profa de sex” s-a bucurat de succes, Laura Andreșan a cunoscut dragostea și s-a retras complet din spațiul public. Omul pe care îl iubea, celebrul rapper Grasu XXL, era „pe val”, iar Laura i-ar fi furat din atenție, cu siguranță, dacă ar fi continuat să fie „vedetă”. A ales să urmeze cursurile facultății de Psihologie și să își croiască un nou drum.

Cei doi au dat naștere unui copil, unei fetițe pe nume Maria.

S-a despărțit de Grasu XXL și s-a mutat la munte

12 ani a ținut relația lor de cuplu – până în 2020, când anunțul despărțirii a venit într-un ton foarte prietenos, cei doi spunând că s-au separat în condiții amiabile și că vor rămâne la fel de implicați în creșterea fiicei lor.

Grasu XXL a lansat la scurt timp o piesă emoționantă dedicată fiicei lor, iar ea și-a definitivat proiectul la care visa: un cabinet terapeutic.

Și nu doar că a început să profeseze ca psiholog terapeut, ci a abandonat Capitala pentru o casă la poalele munților, în Brașov, loc din care a scris o carte: „Vindecare. Întrebări din Tărâmul Interzis”.

Traumele îngrozitoare au motivat-o să caute soluții și explicații în Psihologie

În urma studiilor sale și din dorința de a ajuta vindecarea altora, Laura Andreșan și-a propus să aducă în față exemplele dure ale propriei sale realități. Recent, ea a lansat un nou proiect bazat pe studiile profesorului Sigmund Freud, „Acolo unde visele se trezesc”, o psihanaliză a viselor pe care le avem în legătură cu traumele trăite.

Unul dintre visele pe care le-a avut Laura Andreșan a motivat-o să dezvăluie cea mai tragică întâmplare prin care a trecut: a fost violată de soțul surorii mamei sale, când era copil. De unchiul care venea în familie.

Laura Andreșan crede că „trecutul poate influența ceea ce suntem, însă noi suntem responsabili pentru ceea ce devenim”

 „Am ales să lucrez mai profund și aproape exclusiv cu visele după 13 ani de analiză personală, formare în psihoterapie și o licență în psihologie. Totul a început în 2012, în primul an de facultate, când am citit Interpretarea viselor de Freud. A fost cartea care mi-a deschis sufletul către psihanaliză.

În toată acestă vreme, visele au fost pentru mine un sprijin esențial în descoperirea traumelor disociate din copilărie. Am trăit un abuz sexual din partea unchiului meu, experiență care m-a forțat să mă fragmentez interior. Fără vise, fără acele entități care îmi apăreau în coșmaruri, nu aș fi ajuns la adevărul dureros, dar eliberator”, a spus Laura Andreșan pentru retetesivedete.ro.

Visul cu străbunica și găina, un coșmar rupt din realitate: abuzul sexual al unchiului

Visul aparent inexplicabil al Laurei Andreșan: „Ajung într-o pădure. Mă plimb fără grabă și mă mir cât e de frumoasă. Poteca urcă ușor, parcă plutește deasupra lumii — aceeași senzație pe care am avut-o, cu câteva zile în urmă, urcând spre cabana Mălăiești. Întâlnesc o femeie bătrână. Pare străbunica mea. Mă opresc, gândindu-mă că aș vrea să mai învăț ceva de la ea, despre viață, despre gospodărie, despre rosturi simple.

La un moment dat îmi spune că are păsări. O întreb dacă mi-ar vinde una — vreau să fac supă. Îi spun că am o copilă și că ne hrănim sănătos, cu produse locale. Încerc s-o înduplec, pentru că îmi doresc cu adevărat. Îmi zice că mi-o dă, dar mă întreabă dacă știu să o jupoi.

Îmi amintesc imaginea mamei smulgând penele de pe o găină, apoi pe bunica — nepoata și fiica ei. Realizez că eu nu știu, dar nu-i spun nimic. Mi-e jenă. Femeia pare că îmi citește gândul. Zâmbește și zice: — Hai, să-ți arăt. Ia o găină neagră și o jupoaie cu o ușurință aproape grațioasă. Mă întreb, uimită: găina asta e vie? Pare vie… și totuși, se jupoaie atât de ușor.”

Laura Andreșan abordează o terapie nouă: cea a subconștientului, cu ajutorul viselor.

Trăirea aparent nesemnificativă din somnul Laurei a scos la suprafață cea mai dureroasă traumă a ei. Pe baza analizelor Freudiene, se conturează adevăratul coșmar:

„Visul meu mi-a arătat exact asta: cum se întâlnesc adâncul și lumina. Pădurea, poteca, înălțimea – locul siguranței și al regăsirii. Dar și locul durerii. În vis, am întâlnit-o pe străbunica mea maternă, o femeie bună, care lucra pentru boieri și a strâns bani ca să cumpere pământul pe care ni l-a lăsat moștenire. În acel pământ însă s-a înfipt și altceva: rana transmisă din mamă în fiică. Bunica mea, fiica ei, cea care m-a crescut și care gătea găini jumulite pentru supă, a fost și ea parte din acest lanț. Prin ea am moștenit și iubirea, și trauma. Pentru că ea a născut-o pe mama, dar și pe mătușa mea, iar unchiul meu, soțul acesteia, m-a abuzat și violat în copilărie, obligându-mă la disociere. Eu sunt găina jupuită de vie”, se destăinuie Laura Andreșan într-o confesiune tulburătoare.

Visul a ajutat-o să înțeleagă de ce a ajuns „găina neagră a familiei”

„Nu întâmplător am visat că sunt jupuită, nu jumulită. Visul a transformat metafora în carne vie: femeile din familia mea au învățat să se jupoaie singure, să nu simtă, să se dea fără margini, sau cel puțin să găsească pe una dintre ele pe care să o sacrifice. M-au găsit. Eu sunt găina neagră a familiei, cea care și-a purtat rușinea ca pe o aripă arsă, eu cu trecutul meu promiscuu, tipic femeilor abuzate, eu, rușinea, rușinata…

În vis, sentimentul de înălțare s-a amestecat cu frica de cădere — ca în mitul lui Icar. Citeam în acele zile, cartea Laviniei Bârlogeanu, „Rătăciți în labirint” , despre cum mintea se pierde în propriile coridoare. Iar eu, în vis, am simțit labirintul meu. Urcam, dar aripile mele erau din ceară și sânge. Înălțarea era falsă — o fugă maniacală, cum ar spune psihanaliza — încercarea disperată de a atinge cerul fără a privi rana de la pământ”, îmi spune psihoterapeutul Laura Andreșan.

De la Profa de sex la Profa de vise

Fosta pionieră în educația sexuală în rândul tinerilor din România a strâns foarte multe astfel de experiențe și semnificațiile lor și promite că are pregătirea necesară pentru a-și ajuta pacienții să navigheze spre vindecarea personală cu ajutorul semnalelor transmise de subconștient. Astfel, Laura Andreșan deschide o nouă poartă, un nou drum terapeutic, în zona psihologiei în România.

 „În ce privește lucrul terapeutic cu visul, lucrul propriu-zis, tocmai am început primul meu grup de Whatsapp în acest sens, pe care îl conduc după un model nou, un proces care durează trei luni. Nu lucrăm după dogme, ci pornim de la ceea ce trăim și visăm. (…)

În acest moment, grupul activ este în desfășurare, iar înscrierile sunt închise. Totuși, cei care doresc pot intra în comunitatea de WhatsApp dedicată visului, unde anunț următoarele înscrieri și postez materiale — de exemplu, chiar acum am încărcat un PDF cu două vise recente, analizate și interpretate.

Așadar dacă simți că visele te cheamă, te aștept în comunitatea noastră — acolo unde visele se trezesc și ne ajută să ne cunoaștem mai profund”, anunță Laura Andreșan.

Mai multe despre grupul ei găsiți AICI.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *