Copiii lui Dragoș Bucur trăiesc o viață la care mulți nici nu mai îndrăznesc să viseze. I-a filmat în mijlocul naturii

În timp ce majoritatea copiilor își petrec timpul liber în fața ecranelor — fie cu telefonul, tableta sau laptopul în mâini — Kadri și Roxana India aleargă prin noroi și prin râu, se joacă cu câinii în natură și descoperă lumea cu o bucurie autentică pe care, din păcate, o vedem tot mai rar la cei mici. Distracția este în toi în satul Moșteni-Greci, din județul Argeș, unde familia Bucur s-a mutat de ceva vreme.
Când au decis să părăsească Bucureștiul, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au organizat un adevărat consiliu de familie. I-au întrebat pe cei mici ce părere au și au luat împreună decizia de relocare. Pentru asta au mers chiar la țară, unde urmau să cumpere casa, au făcut focul în curte și au dezbătut despre avantaje. Cuplul are trei copii: Sofia (18 ani) și Kadri (10 ani) sunt copiii biologici, iar Roxana India (13 ani), fetița adoptată, este complet integrată în familie.
Împreună, au transformat casa lor de la țară într-un loc de poveste. Hrana se cultivă, animalele sunt parte din familie, iar joaca și descoperirea naturii fac parte din rutina zilnică a copiilor. După cum a povestit actorul, casa este situată la marginea unei păduri, așa că cel mai adesea, locul preferat de joacă al celor mici este chiar acolo.
În timp ce fiica cea mare, Sofia, e plecată la București, unde se pregătește pentru examenul de conducător auto, cei doi copii mai mici se bucură de o copilărie autentică — așa cum mai găsim poate doar în cărți sau în filme. Au o viață cum alții nici nu visează. Aleargă prin natură, explorează, se murdăresc și trăiesc fără griji. Nimeni nu se panichează dacă băiatul intră cu picioarele în apa rece a râului de lângă casă.
A vrut să-l traverseze nu pe pod, ci pe o cărare improvizată din pietre, direct în albie. Sora lui, cu trei ani mai mare, îl supraveghează atent și îi dă o mână de ajutor când este nevoie. Alături de ei este mereu cel puțin unul dintre câinii familiei.
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur mai au în gospodărie un porc, pe Betty, pe care artista l-a primit cadou de ziua ei. De asemenea, cresc găini și au o livadă și o grădină de legume și zarzavaturi foarte generoasă. Anul acesta, întreaga familie a lucrat împreună la amenajarea solarului, pentru a se bucura de roadele pământului mai devreme.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook