Pe 12 ianuarie 2023, întreaga lume și-a luat adio de la fiica regelui Elvis Presley. În familie au început certurile.
A plecat din această lume la doar 54 de ani, iar durerea din sufletul copiilor săi nu se va șterge niciodată. Nu la fel de mult suferă mama Lisei Marie, Priscilla, care s-a supărat îngrozitor când a văzut că a fost îndepărtată complet din testament. Lisa a făcut această modificare în anul 2016, când executor a fost trecută fiica ei cea mare, Riley.
Ca urmare a acestei decizii care a șocat-o, Priscilla și-a contactat avocații și, în plus, a întrerupt orice legătură cu nepoata ei, Riley Keough, după ce au avut discuții aprinse. În consecință, apărătorii ambelor părți duc o luptă juridică aprinsă.
Câți bani a lăsat Lisa Marie
Până acum nu se cunoaște cu exactitate ce sumă a rămas în urma singurului copil al lui Elvis Presley, mai ales că sursele susțin că aceasta ar fi risipit averea de 100 milioane de dolari, moștenită de la regele muzicii.
„Riley a deplâns pierderea mamei ei și are inima frântă, cu atât mai mult cu cât acum are o dispută cu un membru atât de apropiat al familiei. Priscilla Presley este, însă, de neclintit și crede cu tărie că are un caz valabil și că va câștiga în instanță. Riley și bunica ei nu mai comunică în acest moment, o fac doar prin avocați”, a declarat o sursă pentru Entertainment Tonight.
Priscilla susține că testamentul e falsificat
Nepoata Priscilley e cu atât mai mâhnită cu cât ar fi dorit ca problemele de familie să fie rezolvate pe cale amiabilă, nu să ajungă pe prima pagină a ziarelor. „Riley are inima zdrobită că acest lucru s-a transformat într-o chestiune publică și știe că mama ei nu și-ar fi dorit niciodată acest lucru”, a mai spus sursa. Din păcate însă, Priscilla a fost de neclintit, fosta soție a lui Elvis fiind convinsă că testamentul a fost falsificat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook