72 de ani. Atât a stat pe pământ Robbie Coltrane, apoi a plecat să joace sus, din ceruri. Icoana ecranului, așa cum i se spunea, a murit vineri, iar familia actorului a mulțumit Forth Valley Royal Hospital din Scoția, unde și-a petrecut ultimele zile. Membrii familiei nu au dat însă mai multe relații despre deces.
„Client loial, de nezdruncinat”
Vestea a fost dată publicațiilor internaționale de agentul său, Belinda Wright, care i-a adus a adus și un omagiu. „Robbie a fost un talent unic, împărțind premiul Guinness Book of Records pentru că a câștigat trei premii consecutive la categoria Cel mai bun actor Baftas pentru interpretarea lui Fitz în serialul Cracker de la Granada TV în 1994, 1995 și 1996, alături de Sir Michael Gambon.
„După 40 de ani în care am fost mândru să fiu numit agentul său, îmi va lipsi”
Personal, îmi voi aminti de el ca de un client loial, de nezdruncinat. Pe lângă faptul că era un actor minunat, era inteligent din punct de vedere spiritual și, după 40 de ani în care am fost mândru să fiu numit agentul său, îmi va lipsi.
Îi supraviețuiesc sora sa Annie Rae, copiii săi Spencer și Alice și mama lor Rhona Gemmell. Ei doresc să mulțumească personalului medical de la Forth Valley Royal Hospital din Larbert pentru grija și diplomația de care au dat dovadă.”, a mărturisit agentul artistului.
Și-a luat pseudonimul de Coltrane ca omagiu adus celebrului muzician de jazz John Coltrane
Potrivit informațiilor oferite de The Guardian, acesta a făcut stand-up, iar pseudonimul Coltrane l-a luat ca omagiu adus celebrului muzician de jazz John Coltrane.
Artistul a câștigat premiul Bafta pentru cel mai bun actor de televiziune în 1994, 1995 și 1996 pentru acest rol. Coltrane a recunoscut că a fost un mare consumator de alcool în anii 1980 și a rămas celebru ca fiind combativ, amenințând odată că îl va bate pe Piers Morgan într-un restaurant din Londra.
Coltrane s-a făcut remarcat pe plan internațional mai ales pentru personajul Hagrid interpretat în filmele Harry Potter, dar a fost apreciat și pentru rolul pe care l-a jucat în serialul polițist Cracker de la ITV. A devenit însă celebru odată cu rolul psihologului criminalist „Fitz” din serialul TV „Cracker” al lui Jimmy McGovern, vizionat și în România.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook