Simona Ionescu / Redactor Șef

După „cartoful” din Piața Revoluției, vine „Pulcinella”. Oamenii sunt revoltați

După „cartoful” din Piața Revoluției, vine „Pulcinella”. Oamenii sunt revoltați
„Cartoful” din Piața Revoluției a stârnit dezbateri ample la vremea lui. Chiar și astăzi, cei care trec pe Calea Victoriei din București și văd monumentul se uită întrebători și derutați la construcția înaltă de 25 de metri. Iată însă că mereu se poate mult mai rău de atât, căci a apărut acum și „Pulcinella”, iar oamenii sunt de-a dreptul revoltați.

Din cele mai vechi timpuri, arta a permis întotdeauna oamenilor să își exprime cele mai ascunse gânduri, căci atunci când vine vorba despre creativitate, nu există prea multe reguli. Iubitorii de frumos din ziua de astăzi au alte gusturi și plătesc bani grei pe opere de artă, care mai de care mai inventive. 

Chitanța pentru „opera invizibilă” este singura mărturie a existenței sale
Foto: Sotheby

Printre ele, rămân demne de amintit „tabloul invizibil”, vândut pentru 1 milion de dolari unui colecționar european anonim, precum și banana prinsă cu banda adezivă pe o pânză, evaluată și ea la destul de mulți bani. 

Banana a fost mâncată de un student care vizita expoziția și i se făcuse foame
Foto: Pinterest

Și dacă opera invizibilă stă bine merci la loc sigur, banana din păcate și-a văzut sfârșitul. Celebra creație, care stătea la Muzeul din Seoul, a fost mâncată recent de un student care a mers să viziteze expoziția și i s-a făcut foame. 

„Cartoful” din Piața Revoluției nu e cartof 

În urmă cu mai mulți ani, un monument înalt de 25 de metri apărea subit în Piața Revoluției, stârnind discuții, indignare, dar și o serie de glume, care mai de care mai inventive și ce nu pot fi menționate. Nimeni nu înțelegea ce reprezintă monumentul, care a fost comparat pe rând cu o țeapă, un creier, o suliță, dar și un cartof, ultima variantă rămânând în exprimarea oamenilor până în ziua de azi. 

Cartoful din Piața Revoluției nu este cartof
Foto: EVZ

De fapt, spune chiar cel care l-a gândit, Alexandru Ghilduș, este un monument dedicat celor care au pierit în timpul Revoluţiei din 1989. Acesta a explicat că monumentul este unul cu o însemnătate specială: coloana din marmură reprezintă înălţarea celor căzuţi în timpul Revoluţiei, datorită celor 25 de metri pe care coloana îi are. De asemenea, culoarea aleasă, albul, reprezintă puritatea sufletelor celor morţi în timpul Revoluţiei.

Pulcinella” vine rapid din urmă 

Dacă cineva avea senzația că doar România are drept monument în centrul Capitalei un „cartof” suspect, despre care artistul spune că este simbol al Revoluției, iată că viața bate filmul și oricând se poate ridica ștacheta. În Napoli a fost inaugurat recent un monument demn de toată frumusețea, un falus imens de 12 metri, în culorile curcubeului. Instalaţia din Napoli este iluminată pe dinăuntru, noaptea.

Pulcinella a stârnit indignarea napoletanilor
Foto: Rainews

„Tu si ‘na cosa grande” (trad. Ești un lucru mare) este opera artistului și designerului Gaetano Pesce și a fost montată în Piața Municipio din Napoli. Aceasta reprezintă un omagiu adus orașului Napoli. Monumentul a fost întâmpinat cu hohote de râs, dar și cu indignare, căci oamenii au văzut imediat că este un falus imens. 

„Pulcinella”, ridicat în onoarea artistului Gaetano Pesce

Opera „Tu si ‘na cosa grande” a lui Gaetano Pesce, un omagiu adus orașului Napoli, reprezintă moștenirea artistică a creatorului, decedat în aprilie anul trecut. Aceasta face parte din proiectul „Napoli Contemporanea”, destinat revitalizării orașului prin amplasarea de lucrări de artă internațională în spațiile publice. Sculptura evocă hainele lui Pulcinella și este completată de o structură adiacentă ce înfățișează două inimi străpunse de o săgeată.

Internauții nu s-au mai oprit din glume la adresa monumentului inaugurat miercuri la Napoli
Foto: Reddit

Pulcinella, un personaj simbolic din commedia dell’arte, este prezentat ca o figură complexă, reprezentând atât puterea poporului simplu napoletan, cât și viclenia necesară pentru a înfrunta greutățile. Deși la prima vedere poate părea ridicol, Pulcinella reflectă ironia și scepticismul față de schimbările sociale și retorica celor puternici.

Pulcinella a înlocuit-o pe „Venus cu cârpe” a lui Michelangelo Pistoletto

Opera lui Gaetano Pesce a înlocuit-o pe ”Venus cu cârpe” a lui Michelangelo Pistoletto – o versiune subdimensinoată a unei sculpturi romane clasice, alături de un morman de haine, expusă în Piazza del Municipio în oraşul Campania.

„După celebra Venus în zdrenţe, numai asta ne lipsea. Cinstit să fiu, este un adevărat simbol falic în toată splendoarea lui”, a comentat un napoletan. 

Pe internet, oamenii au făcut glume, așa cum era de așteptat. 

„Așa se spune în italiană la penis?”, a întrebat un internaut, cu referire la numele operei de artă, „Pulcinella”. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre