Eclipsa totală de soare din 12 august, eveniment al secolului. Noi începuturi, schimbări de direcție și decizii cu impact pe termen lung
Potrivit astrologilor, eclipsa totală de soare din 12 august 2026 ne face și să ne reevaluăm modul în care ne comportăm cu partenerul și felul în care iubim.
Pe 12 august 2026, umbra centrală a Lunii va trece peste Europa, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1999, de aceea astrologii consideră momentul un „eveniment al secolului”, care nu trebuie ratat. Eclipsa va fi vizibilă total în zone din Groenlanda, Portugalia, Spania și Islanda și parțial din România.
Dincolo însă de spectacolul care va avea loc pe cer, astrologii spun că eclipsele aduc în viața oamenilor momente de pauză, bilanț, dar și decizii pe care le-au amânat multă vreme. Cuplurile vor fi mai sincere și mai libere emoțional și vor putea folosi această perioadă pentru discuții importante.
Se vor concretiza situații neclare, se va renunța la compromisuri care nu aduc liniște, se vor încheia capitole vechi și se vor deschide altele noi. Specialiștii spun că energia eclipsei totale de soare din 12 august poate fi resimțită chiar și după câteva luni de la eveniment.

Cunoscutul astrolog Neti Sandu a legat acest fenomen de zodia Leului, asociată în astrologie cu iubirea, expresivitatea și nevoia de a trăi autentic. Aceasta le-a recomandat tuturor să-și revizuiască poziția pe care o au față de partener.
„Pe 12 august este o eclipsă totală de soare într-un context foarte extins, complex. Trebuie să ne așteptăm la niște lucruri legate de zodia iubirii, zodia Leului.
Această eclipsă are loc acolo și este o invitație la reevaluarea sentimentelor pe care să le avem față de partener, de poziția pe care o avem față de iubire. Să nu-l mai considerăm pe celălalt ca pe o posesie, o proprietate, să dăm frâu liber sentimentelor și să simțim căldura din inimă”, susține Neti Sandu.
În plan profesional, această perioadă poate stimula o reevaluare a direcției urmate. Unele persoane se vor întreba dacă locul de muncă îi mai reprezintă, alții dacă proiectele în care sunt implicați au sens sau dacă au ajuns să confunde suprasolicitarea cu performanța.
E posibil să vă înscrieți la un nou curs, să reluați un proiect abandonat cu ceva timp în urmă sau să cereți o promovare la serviciu. E un moment foarte bun, în care pot să apară oportunități neașteptate. Foarte important este să să nu luați decizii la nervi, ci să cântăriți bine fiecare situație, având grijă la comunicare și responsabilitate.
Eclipsa totală de soare din 12 august, eveniment al secolului. Noi începuturi, schimbări de direcție și decizii cu impact pe termen lung. Eclipsa totală de soare din 12 august 2026 este privită totodată ca cel mai important moment de transformare din ultimii ani. Perioada dinaintea eclipsei totale de soare din 12 august scoate la suprafață și multe tensiuni și roluri asumate din obligație.
De aceea, poate să apară o confruntare directă între dorințele personale și presiunea de a răspunde așteptărilor celorlalți, frica de a nu fi judecați întâlnindu-se cu nevoia de validare. Pentru multe persoane momentul poate deveni un prilej de clarificare și de stabilire a limitelor.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook