Simona Ionescu / Redactor Șef

Elena Udrea, mesaj usturător pentru oamenii legii: „Sunt arestată ilegal! Ce se întâmplă cu Justiția din România?”

Elena Udrea, mesaj usturător pentru oamenii legii: „Sunt arestată ilegal! Ce se întâmplă cu Justiția din România?”
Fostul ministru al Turismului susține că este arestată ilegal de 46 de zile, și prezintă lista completă de argumente care îi susțin afirmația. Elena Udrea se află în arest preventiv în Bulgaria.

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să se pronunțe luni, 23 mai, asupra recursului în casație din dosarul „Gala Bute”. Până atunci însă, Elena Udrea a transmis un lung mesaj, pe pagina sa de Facebook. Ea explică de ce e reținută ilegal.

“Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, că urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestația în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare ( Șova, Pop, Niță, Valcov, Bica, etc), și mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute. Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestații, și să se contrazică cu ceea ce ei înșiși au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicați sunt toți evident în libertate.

Și dacă ar vrea să își justifice schimbarea de macaz prin aplicarea deciziei CJUE din 21.12.2021, tot nu ar putea deoarece această prevede că judecătorii pot să nu țînă cont de deciziile CCR, dacă “există un risc sistemic de impunitate (nepedepsire) prin prescripție””, a transmis Elena Udrea.

Udrea îi acuză pe judecători că au luat o decizie ilegală în ce o privește și explică de ce

„Trec peste toate argumentele constituționale prezentate de specialiști, de ce această decizie nu poate fi aplicată, și mă rezum la analiză raportată la cazul meu. Evident că nu putem vorbi de risc sistemic de impunitate, când este în discuție un singur dosar în care decizia CCR mai putea fi aplicată în România în dosarul Gala Bute. Sistemic înseamnă categorii întregi de persoane sau fapte, iar despre prescripție nu poate fi vorba ea intervenind pentru fapte de care sunt acuzată, peste cel puțîn 4 ani. Cum au luat acești judecători o decizie atât de ilegală? Rămâne să aflăm ce s-a întâmplat de fapt pe 7 aprilie.

În concluzie, am fost condamnată ilegal la fond pentru că:

a) completul de 3 judecători era nespecializat.

b) din complet a făcut parte Florentina Dragomir, care NU îndeplinea condițiile legale pentru a fi judecător, sigur… în România nu contează dacă un judecător nu a depus jurământul de credință, în schimb în Grecia și Italia hotărârile date de F. Dragomir au fost considerate ilegale, iar cei din Bulgaria au cerut detalii despre această judecătoare la termenul trecut din Sofia.

c) am fost condamnată în apel de un complet de 5 judecători nelegal constituit. CCR a constatat prin decizia 685/2018 că cel puțin unul dintre judecători, Președintele Completului, a fost numit cu încălcarea gravă a legii, adică pus cu mâna și nu tras aleatoriu la sorți. Cum acesta era și Președintele Secției Penale, adică șeful celorlalți 4, este evident că ceea ce decidea el, așa rămânea, iar el “zicea” ce era scris în plicurile galbene care ajungeau la Înalta Curte.

d) mi s-a respins în mod halucinant contestația în anulare, luându-mi-se dreptul de a fi rejudecată legal”, a mai transmis fostul ministru.

Mesaj către Justiție

Nu în ultimul rând, Elena Udrea are un mesaj usturător la adresa oamenilor legii. „Nu există niciun text referitor la speța mea, din legi speciale, din codul penal, codul de procedura penală, decizii CCR, decizii CJUE, CEDO, care să nu fi fost încălcate. Dacă asta se întâmplă în cel mai vizibil și cunoscut dosar din România “Gala Bute”, ce o fi în celelalte?

Ce se întâmplă cu Justiția din România? Specialiștii în drept, procurorii și judecătorii de bună credință, avocații și profesioniștii adevărați din conducerea Ministerului Justiției, CSM, ICCJ, sunt mulțumiți și liniștiți cu situația asta?”, a mai scris, în încheierea mesajul ei, Elena Udrea.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre