Simona Ionescu / Redactor Șef

Elena Udrea, scoasă de urgență din închisoare cu ambulanța și dusă la operație. Imagine rară cu fostul ministru

Elena Udrea, scoasă de urgență din închisoare cu ambulanța și dusă la operație. Imagine rară cu fostul ministru
Cu doar câteva zile înainte de a afla dacă va fi eliberată din penitenciarul Târgșor, Elena Udrea se confruntă cu noi probleme. A fost scoasă de urgență din închisoare cu ambulanța. După ani de detenție, imaginea cu fostul ministru e uluitoare. Ultimele informații despre starea Elenei Udrea spun că aceasta ar urma să fie operată.

Update: Elena Udrea, operată de urgență

După ce i s-a făcut rău și a ajuns cu ambulanța la spital, medicii i-au făcut investigații Elenei Udrea. Conform ultimelor informații, aceasta ar fi fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică şi va fi operată de Dr. Sebastian Toma, managerul SJU Ploieşti. La acest moment se spune că e deja în sala de operație.

Știrea inițială

În cursul zilei de joi, Elena Udrea s-a prezentat în fața judecătorilor de la Ploiești, pentru a afla dacă va fi eliberată din penitenciarul Târgșor. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 1 iulie, când va fi anunțată decizia oficială. Până atunci însă, Elena Udrea mai are de trecut o cumpănă: a fost scoasă din închisoare în cursul dimineții cu ambulanța. 

Totul s-ar fi petrecut în jurul orei 5:40 dimineața, când fostul ministru a acuzat dureri abdominale. Conform acelorași surse, Elena Udrea nu a putut primi îngrijiri medicale în cadrul penitenciarului, din cauză că nu ar fi fost niciun medic disponibil pe timpul nopții.

Elena Udrea, transportată la spital cu ambulanța, direct de la închisoare

Astfel, ar fi fost solicitată intervenția medicilor prin apel la 112, iar în momentul în care au ajuns la fața locului, cadrele medicale au dispus transportarea de urgență la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Elena Udrea se află în aceste momente internată într-o secție chirurgicală. Din primele date, surse medicale spun că aceasta ar fi suspectă de colici abdominale. 

După ce medicii vor face investigațiile care se impun, se va stabili conduita medicală ce va fi urmată. Conform informațiilor, familia Elenei Udrea nu ar fi fost informată oficial că aceasta a fost dusă la spital cu ambulanța. 

Elena Udrea, imagine rară după ani de detenție 

Cei peste 3 ani de detenție au schimbat-o pe Elena Udrea, după cum chiar ea a declarat joi, în fața instanței. În ciuda suferinței și a lecțiilor de care a avut parte cât a fost închisă, fostul ministru și-a păstrat eleganța caracteristică, după cum se vede în imaginea surprinsă din sala de judecată. 

În declarația sa de joi de la Judecătoria Ploiești, Elena Udrea a vorbit, printre lacrimi, despre impactul pe care l-a avut perioada de detenție asupra fiicei sale, Eva Maria, care a rămas fără mamă. 

Elena Udrea, scoasă de urgență din închisoare cu ambulanța. Imagine rară cu fostul ministru
În ciuda anilor de detenție, Elena Udrea și-a păstrat eleganța caracteristică
Foto: Captură Antena 3

„Trebuie să discutăm efectul detenției asupra mea, dar eu ca persoană majoră aș putea să trec peste suferință, mai greu este pentru copilul meu. Impactul a fost major căci era mică și a rămas fără mamă. Penitenciarul nu a avut doar consecințe negative asupra mea, am ajuns să cunosc lucruri care m-au transformat. În 4 ani de pușcărie au fost condiții grele, dar le-am trăit pe pielea mea și am învățat umilința, răbdarea, să treci în fiecare zi prin același chin. Nu poți să suni o oră pe zi, trebuie să suni și avocatul. Copilul a fost și el condamnat”, a spus Elena Udrea.

Colicile abdominale pot avea cauze grave 

Colicile abdominale la adulți pot avea cauze multiple, variind de la probleme digestive simple la afecțiuni mai serioase. Cele mai comune cauze includ indigestia, acumularea de gaze, constipația, intoleranțe alimentare și infecții gastrointestinale. Alte cauze pot fi sindromul de colon iritabil, boala Crohn, ulcerul gastric sau afecțiuni mai grave cum ar fi apendicita sau obstrucțiile intestinale. 

În cazul Elenei Udrea, ar putea fi vorba inclusiv despre factori psihologici. Stresul, anxietatea, dar și traumele emoționale sunt elemente care pot favoriza apariția colicilor abdominale. Fostul ministru a trecut printr-o perioadă tensionată, astfel că nu este de mirare ca problemele actuale de sănătate să fi fost amplificate – sau chiar declanșate – de stresul emoțional acumulat.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *