Justiția noastră e mereu surprinzătoare. În ultimii ani descoperim tot felul de metode de anchetare, cercetare și adunare de probe la care recurg procurorii, menite să ne demonstreze corupția unor anumiți politicieni, oameni de afaceri, somități medicale. Pe cele bune și corecte le-am salutat întotdeauna, însă pe cele abuzive le-am făcut publice și le-am criticat argumentat.
Cazul profesorului dr. Irinel Popescu a fost în atenția presei de ani și ani de zile. Nouă ani le-au trebuit unor procurori DNA să tot lucreze la băgarea în pușcărie a medicului care a făcut un mare serviciu medicinei românești prin tratarea pacienților cu boli ale ficatului și pancreasului, dar mai ales prin punerea Românie pe harta lumii medicale prin operațiile de transplant efectuate la București.
Înainte de reluarea poveștii prin care profesorul Irinel Popescu a fost transformat într-un infractor notoriu, iată știrea care demonstrează azi că ancheta are multe hibe. Despre aceste hibe scrie și explică avocatul celebrului chirurg, cel care a obținut de la instanța Curții de Apel retrimiterea dosarului la procurori.
Medicul Irinel Popescu a fost trimis în judecată pe o faptă de corupție, acuzat că ar fi încercat să ofere mită ca să scape un alt dosar penal.
„Curtea de Apel București a dispus astăzi (10 noiembrie 2023) trimiterea dosarului penal în care domnul Prof. Dr. Irinel Popescu este acuzat de pretinsa săvârșire a unei infracțiuni de corupție la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București spre rejudecare (pe fondul admiterii criticilor noastre vizând lipsa motivării încheierii pronunțate în fond, respectiv a necercetării și a nesoluționării efective a cauzei)”, a arătat avocatul Kristian Winzer.
Textul avocatului Kristian Winzer
1.1. În fața Curții de Apel, apărarea a dovedit cu claritate că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a ÎNCĂLCAT dreptul domnului profesor la o decizie motivată, alegând fie să NU RĂSPUNDĂ DELOC unora dintre cererile și excepțiile principale, fie să răspundă prin FORMULĂRI EXTREM DE VAGI, LACUNARE și STEREOTIPE celorlalte cereri și excepții formulate de avocații noștri (toate vizând legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală). În opinia noastră, împărtășită întocmai de Curtea de Apel București, prima instanță s-a rezumat la simpla REDARE FORMALĂ a unor chestiuni cu caracter general și enunțând simple raționamente lipsite de logică/sens/bază juridică, FĂRĂ a-și îndeplini obligația de a examina in concreto și ÎN MOD COMPLET susținerile/criticile formulate și de a-și MOTIVA în mod corespunzător decizia.
1.2. Dincolo de împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară a analizat astfel, în termeni SUPERFICIALI și GENERALI (denaturând uneori chiar sensul criticilor ridicate) DOAR o mică parte a cererilor și excepțiilor formulate de către apărare, neanalizând/necercetând și nepronunțându-se asupra majorității cererilor și excepțiilor principale (acestea neprimind astfel o dezlegare) și NU a realizat astfel, PERSONAL, DIRECT și NEMIJLOCIT, o analiză riguroasă a situației, astfel încât să dispună, în deplină cunoștință de cauză, o soluție legală și temeinică, LIPSA motivării efective a încheierii și a prezentării argumentelor concrete pentru care au fost înlăturate în final susținerile noastre (prin respingerea generică a tuturor cererilor și excepțiilor formulate) echivala cu o evidentă NECERCETARE a fondului cauzei și trebuia sancționată întocmai în calea contestației.
CEDO despre ce trebuie să cuprindă o Motivare
1.3. Este absolut evident că imposibilitatea identificării motivelor pentru care Tribunalul a ajuns la o anumită concluzie a pus serios în discuție nu doar modalitatea în care argumentele apărării au fost cu adevărat examinate, dar chiar însăși existența unei reale examinări. În context, amintesc că CEDO a statuat, în repetate rânduri, faptul că DOAR o motivare din care să reiasă cu suficientă claritate temeiurile pentru care judecătorul și-a fundamentat hotărârea oferă posibilitatea acuzatului de a-și exercita în mod efectiv dreptul la o cale de atac (a se vedea în acest sens cauzele HADJIANASTASSIOU c. Greciei, parag. 33, HIRSISAARI c. Finlandei, parag. 30).
1.4. Potrivit jurisprudenței, MOTIVAREA unei hotărâri ”reprezintă un ELEMENT DE TRANSPARENȚĂ A JUSTIȚIEI, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă ARGUMENTAREA ÎN SCRIS A RAȚIUNII ce determină pe magistrat să adopte soluția dispusă în cauză. MOTIVAREA HOTĂRÂRILOR JUSTIFICĂ ECHITATEA PROCESULUI PENAL, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv CĂ JUDECĂTORUL A EXAMINAT TOATE MIJLOACELE PROCESUALE ȘI PROCEDURALE PROPUSE DE PARTICIPANȚI și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.” – a se vedea Încheierea nr. 181/2023, pronunțată de Curtea de Apel București la data de 26 aprilie 2023.
Lui Irinel Popescu i s-a încălcat dreptul la apărare
1.5. Din punctul meu de vedere, încheierea dată de Tribunalului București era LIPSITĂ de o minimă motivare reală cu privire la cererile și excepțiile vizând obiectul procedurii în camera preliminară, fiind ÎNCĂLCAT astfel dreptul domnului profesor Irinel POPESCU la apărare și implicit la un proces echitabil, astfel încât soluția corectă NU putea fi decât cea dispusă astăzi de Curtea de Apel București, respectiv de trimitere a cauzei spre REJUDECARE”, sunt precizările pe care avocatul a ținut să le aducă la cunoștința publicului.
Profesorul Irinel Popescu ținut de procurori în anchetă vreo 8 ani
Pentru cei care nu știu sau au uitat de ce este eminentul chirug târât prin anchetele DNA, o să reiau mare parte din articolul scris în Evenimentul zilei, în 2022.
La începutul anului 2021, presa aștepta să vadă ce se întâmplă cu un dosar vechi de câțiva ani, în care profesorul Irinel Popescu, fost președinte ai Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu. I se imputa fapte de corupție din perioada 2007-2009.
Totul părea mai mult decât ciudat în acestă anchetă care a durat atât de mulți ani, unde denuțătoarea de serviciu de la DNA Ploiești era Irina Socol, directoarea unei mari companii IT. Acuzațiile procurorilor se refereau la sistemul informatic implementat la CNAS. Prejudiciul calculat de procurori depășa opt milioane de euro, însă nimeni nu a spus că cele 6 expertize, inclusiv cea a DNA, aratau că prejudiciul nu există.
Procurori au voie să te provoace să dai mită și să fabrice documente
Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală si Transplant Hepatic de la Institutului Fundeni, a ajuns inculpat într-un dosar al unui om de afaceri și trimis în judecată de DNA pentru dare de mită, în vara lui 2021. Cu această ocazie am aflat că procurorii pot legal să provoace în orice mod o persoană și să-l transforme în infractor, să falsifice documente ca să-l prindă în plasă pe omul pe care-l bănuiesc că va comite o infracțiune (mai ales dare de mită!) și chiar să folosească un coleg procuror ca martor în dosar. E o găselniță mai tare decât protocoalele Binomului.
Vechiului dosar, cu faptele presupus a fi comise în anii 2007-2009, i s-a mai adăugat ceva, ca să i se dea greutate pentru instanță, fiindcă restul persoanelor inculpate scăpaseră. În dosarul trimis în judecată în 21 august 2021, este acuzat profesorul Irinel Popescu, pentru dare de mită, și un om de afaceri, Marin Ciupitu, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită. De fapt, dosarul a pornit din anchetarea afaceristului, care era clientul procurorilor DNA într-un alt dosar din 2017.
Pe scurt, procurorii spuneau că medicul Irinel Popescu ar fi promis că oferă 100.000 de euro procurorilor, prin intermediul complicelui, ca să scape de dosarul cu CNAS, în care îl tot anchetau de vreo 8 ani. În actul de acuzare, procurorii folosesc termeni ca „ar fi promis” și „ar fi oferit”, nimic concret, semn că mita nu a fost dată. Însă provocarea anchetatorilor reiese cu claritate din documente. Acesta au fost publicate de site-ul luju.ro și pot consultate de oricine.
Metoda provocării este prevăzută în codul de procedură penală
Dosarul a fost făcut de fosta procuroare de la DNA Ana Dana, acum plecată în echipa Laurei Codruța Kovesi de la Bruxelles. Vizat era omul de afaceri Ciupitu. Apoi a apărut în ecuație și profesorul Irinel Popescu, pe care acesta îl cunoștea. Iar procuroarea și colegii ei au gândit o strategie incredibilă „pentru strângerea probelor necesare soluționării cauzei și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitățile infracționale cu privire la faptele de corupție semnalate”, după cum au spus.
Metoda procedurală e mai gravă decât cele din vremea funcționării protocoalelor. Sub incidența ei poate cădea oricine deranjează. Pe scurt, lucrurile se desfășoară cam așa.
O persoană care este inculpată într-un dosar penal este abordată de o alta, poate cu aceleași probleme de ordin penal. Îi spune primei că are relații la DNA, că ar putea rezolva să scape contra unei sume consistente. Aceasta se numește provocare. Pentru că, un om înfricoșat, speriat de perspectiva pușcăriei, ar putea să cedeze propunerii. O poate spune orice psiholog. În țări europene o asemenea practică nu este admisă. În România însă există în codul de procedură penală.
Iată ce prevad art. 148 alin. (7) si (10) CPP
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice inscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste inscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(10) In situatii exceptionale, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia ii poate fi atribuita o alta identitate decat cea reala. Dispozitiile alin. (2)-(3) si (5)-(9) se aplica in mod corespunzator”.
Desigur, tot în codul de procedură penală există și art. 101alin. (3), dar ignorat de procurori în dosarul : „Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savarseasca ori sa continue savarsirea unei fapte penale, în scopul obtinerii unei probe”.
Capcana procurorilor a necesitat întocmirea unor „acte false”
Acum ne întoarcem la dosarul Marin Ciupitu-Irinel Popescu, unde sunt documente clare, care demonstrează că procurorii pot face orice sub umbrela art. 148 cpp.
Conform scenariului gândit de procurori, doi ofițeri de poliție judiciară au fost transformați în investigator sub acoperire și martor cu identitate protejată, niște procurori au ajuns să aibă calitatea de colaborator cu identitate reală fiindcă au semnat ordonațe cu aparență de legalitate, doar ca să-i inducă în eroare pe inculpați, iar aceștia să ofere și să dea mită anchetatorilor DNA.
În fapt, procurorii au întocmit o Adresă de restituire a dosarului la Parchetul Sector 1 și o Ordonanță de clasare față de inculpatul M. Ciupitu, menite să-l convingă pe acesta că dacă plătește mită, dosarul se va rezolva. Desigur, erau niște acte false, folosite în capcana gândită ca să-l facă pe profesorul Irinel Popescu să dea unui intermediar (investigator sub acoperire al DNA), prin Ciupitu, suma de 100.000 de euro. Doar că celebrul medic nu a dat niciun ban. Iar într-un final, procurorii s-au văzut nevoiți să trimită în judecată dosarul și fără acest „amănunt” probat.
Curtea Constituțională ar trebui să se pronunțe, să lămurească situația
În timpul procesului început la Tribunalul București, avocații inculpaților au cerut instanței să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la art 148 cpp. Cererea a fost respinsă. Judecătoarea de la TMB s-a spălat pe mâini și a motivat respingerea cererii cu privire la neconstuționalitate prin faptul că acest lucru trebuia cerut și rezolvat în Camera peliminară. Judecătorului de acolo trebuia să i se ceară și el să decidă dacă s-a încălcat Constituția sau nu. Drept urmare a respins cererea acuzaților de a fi sesizată CCR.
Poate că, totuși, Curtea Constituțională se poate autosesiza și să ne spună dacă e drept ca un om, aflat sub imperiul fricii de pușcărie, trebuie provocat cu promisiuni și cu documente aparent legale, care-l conduc spre comiterea unei infracțiuni ca darea de mită.
