Simona Ionescu / Redactor Șef

Eugen Lenghel, specialist data science: „Odată cu apariția Chat GPT-3 putem spune că suntem în pragul unei noi revoluții industriale”. Exclusiv

Eugen Lenghel, specialist data science: „Odată cu apariția Chat GPT-3 putem spune că suntem în pragul unei noi revoluții industriale”. Exclusiv
Model avansat de procesare a limbajului natural, realizat de OpenAI, o companie de cercetare în inteligență artificială creată în 2015, Chat GPT-3 a fost lansat în vara lui 2020. O jucărie nouă pentru români

Ce este Chat GPT-3? Doar un program de calculator creat pentru a oferi sfaturi utile? Sau o metodă prin care se dorește înlocuirea joburilor? Aflați răspunsul de la Eugen Lenghel, specialist data science.

„Programul de AI folosește peste 175 miliarde de parametri, ceea ce îl face să fie cel mai complex model de procesare în limbaj natural existent în prezent”

-Dacă pentru unele persoane Chat GPT-3 pare o binecuvântare, în ultima perioadă pentru alții s-a transformat într-o sperietoare. Ce este Chat GPT-3 pe înțelesul tuturor?

-Chat GPT-3 este un program de calculator foarte elaborat, care poate să ofere multe informații și răspunsuri la întrebări, dar nu are capacitățile unui individ uman. Programul, antrenat pe o cantitate enormă de date, inclusiv texte, cărți, site-uri și alte surse de informații, are peste 175 miliarde de parametri, în permanentă creștere, ceea ce îl face cel mai elaborat model de procesare a limbajului natural, existent în prezent.

„Utilizarea tehnologiei Chat GPT poate reduce necesitatea unor sarcini repetitive și de rutină”

-Ce impact are această inteligență artificială asupra locurilor de muncă? Să fie românii stresați că pot rămâne fără job?

Elon Musk, Bill Gates și Stephen Hawking, dar și alți specialiști au amintit despre amenințările pe care inteligența artificială le poate prezenta la adresa omenirii. În primul rând, aceste îngrijorări se referă la posibilitatea ca IA să devină prea puternică, să determine direct sau indirect distrugerea resurselor naturale sau încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor.

Dacă aceste lucruri s-ar întâmpla, consecințele ar putea fi devastatoare pentru viitorul omenirii. Există îngrijorări că programul de IA ar putea duce la pierderea locurilor de muncă și la degradarea calității vieții pentru mulți oameni. Pe de altă parte însă, utilizarea tehnologiei Chat GPT poate reduce impactul unor sarcini repetitive și de rutină prin automatizare, un lucru benefic pentru companii, care s-ar putea concentra pe aspecte mai importante ale afacerii.

Dar impactul asupra locurilor de muncă depinde de modul în care această tehnologie va fi utilizată și, bineînțeles, de cum vor reacționa companiile și angajații la această schimbare.

„Poate programa întâlniri și chiar rezervări la restaurant”

-În ce domenii poate fi utilizat Chat GPT-3?

-Foarte multe domenii pot beneficia de această IA, inclusiv marketing, cercetare, asistență medicală, automatizarea proceselor de afaceri, creația de conținut și multe, multe altele. Programul este astfel făcut încât poate genera texte conform unui anumit stil sau ton, tehnic sau colocvial, poate efectua traduceri dintr-o limbă în alta cu ușurință.

De asemenea, poate folosi la crearea de chatbot-uri inteligente, ce pot interacționa cu utilizatorii într-un mod apropiat de cel uman. Acesta poate fi instruit să efectueze sarcini specifice, cum ar fi programarea unei întâlniri sau stabilirea unei rezervări la restaurant. Putem considera că suntem în pragul unei noi revoluții industriale, care în fapt să crească bunăstarea tuturor. În definitiv, efortul de adaptare la nou este o constantă a civilizației umane.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre