Elena Lasconi a renunțat la televiziune și s-a înscris în cursa pentru primăria orașului Câmpulung, fiind susținută de un partid politic. A dezvăluit totul acum două săptămâni: „Mai toată lumea mi-a spus că sunt cam nebună că „m-am aruncat” în această cursă pentru Primăria Câmpulung Muscel.
Că e greu, că mă „bat” cu băieții care țin de 30 de ani cu dinții de putere, că mai bine stau în banca mea să trăiesc liniștită. Știți care e treaba? România există pe harta lumii tocmai pentru că înaintașii noștri, care au crezut în țara asta și în viitorul copiilor lor, s-au “aruncat” în luptă (…)”.
Zilele acestea ea a fost sancționată de primarul în funcție pentru că face campanie împotriva unui incinerator de animale și deșeuri pe care edilul vrea să îl construiască în oraș cu fonduri europene.
Reacție virtuală
”De vreo zece ani, în Campulung, mai există o bombă ecologică pe platforma ARO, care ar putea transforma Câmpulungul în Cernobîl. Dar astea nu sunt priorități pentru primar, deși s-a lăudat în campania electorala că ne scapă de deșeurile periculoase de pe platforma ARO.
Iulia Albu a aruncat tocurile. Ce s-a întâmplat
Studiu național. Peste jumătate dintre tineri și-au pierdut încrederea și motivația
Ca să vă dați seama de absurdul situației. Doamna de la Poliția Locală care m-a convocat la Primărie să-mi dea amendă și care m-a amenințat “că nu știu eu în ce mă bag și o să văd eu cum mă afund”, a fost depășită total de situație. În primul rând, i-a luat o oră să-mi completeze amenda, pentru că în ultimii cinci ani, de când are legitimația, în Câmpulung nu a primit NIMENI o amendă de felul acesta”, a scris Lasconi pe o rețea de socializare.
Amendă anunțată din timp
De altfel, primarul Liviu Țâroiu (PSD) anunțase cu o săptămână în urmă că o va amenda pe contracandidata sa.
”S-a găsit cineva care să pună niște afișe, a crezut de cuviință că trebuie să facă acest lucru cunoscut la nivel de populație, nu am nimic împotrivă numai că afișarea acestor mesaje contravin regulamentului nostru și legislației în vigoare. Fără aprobare și-a permis, se vede că vine din afară că între partidele de la Câmpulung am fost mai puțini agresivi, acest candidat atacă prin orice fel de metode. Sigur și-a început greșit această campanie și va avea reculul la ce intenționează să facă”, a spus primarul într-o conferință de presă.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook