Exclusiv. Ministrul Transporturilor, copleșit de emoții. Imagini rare

Ministrul Transporturilor a explicat în postarea realizată pe pagina sa de socializare că achiziția a fost finanțată din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat al României. Sorin Grindeanu este cel mai dinamic ministru al Transporturilor, reușind, în timp record să clarifice și să rezolve situații vechi rămase fără soluție.
Vineri după-amiază, Grindeanu s-a întors la origini. El a revent în orașul unde a făcut primii pași în viață, având o întâlnire cu foștii colegi de școală, cu foștii profesori, dar și cu actuali elevi ai instituției de învățământ.
„Cu mare bucurie mi-am revăzut astăzi foștii profesori și colegi de liceu! La 30 de ani de la absolvirea Colegiului Național „Traian Doda” din Caransebeș, am avut ocazia să le mulțumesc pentru tot ce m-au învățat! Chiar dacă peste mine și colegii mei au trecut anii, am rămas aceiași oameni dornici să muncim și să îi ajutăm pe cei din jurul nostru.
Am vorbit și cu actualii elevi, mai mici sau mai mari. Cu puțină nostalgie legată de adolescență, recunosc, am încercat să le dau câteva sfaturi de viață. M-ar bucura să îi reîntâlnesc peste ani de zile și să constat că au povești de succes ce așteaptă să fie scrise!”, a dezvăluit ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, unde a absolvit Colegiului Național „Traian Doda”. Fostul premier s-a stabilit cu familia la Timișoara, unde a absolvit Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 – 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia informatică.
„Sorin a fost un elev foarte bun, foarte bun la toate materiile, însă a avut o înclinație deosebită spre matematică, drept dovadă că a absolvit Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică – Secţia Informatică”, a declarat unul din foștii lui profesori. Ministrul al Transporturilor în guvernul Ciucă, Sorin Grindeanu este tatăl a doi copii.
Sursa foto: Facebook / Sorin Grindeanu
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook