Despre mandatul de director: „Secretul e că eu nu am ținut niciodată de scaunul de director”

Aveți cel mai longeviv mandat directorial la un teatru național. Care e secretul? Există unul? De multe ori, din păcate, ajungem să vorbim de numiri politice inclusiv în aceste funcții.

Tompa Gabor: Deocamdată în România nu a devenit o practică de fiecare zi, dar există acest pericol care se pare că se vrea introdus și prin legislație. Deocamdată, majoritatea directorilor de teatru sunt numiți prin concurs sau re-numiți printr-un proces de evaluarea calității proiectelor artistice manageriale.

Probabil că există această tendință de permanentă reînnoire și ca proiectele care nu sunt ideologice și vizează diversitatea repertorială, culturală, artistică și calitatea de foarte înalt nivel. Teatrul nostru, în ultimii 30 de ani, a avut 56 de nominalizări UNITER și 27 de premii din care nouă pentru cel mai bun spectacol al anului. Este o recunoaștere a muncii acestei echipe și de artiști, și de tehnicieni și administrativă.

Am fost cooptați în Uniunea Teatrelor din Europa în 2007 – o uniune înființată de marele regizor italian Giorgio Strehler 1990 și care a cuprins teatrele de elită de pe continent, precedând de fapt întreaga Uniune Europeană și mult mai mult, incluzând în această uniune teatre care până și azi de află în afara UE, dar fac parte din continent – de exemplu din Rusia, Serbia, România, la momentul respectiv.

De când am preluat președinția acestei Uniuni, am reușit, anul trecut, să revitalizăm marele festival. Încercăm să aducem un suflu nou cu cele 17 teatre membre de valoare, care să continue această cooperare într-o atmosferă în care toată memoria culturală a Europei e periclitată. Există această tendință de a șterge întreaga memorie culturală și de a contesta tradiția culturală europeană.

Aici, în teatru, primordial pentru mine a fost pe de o parte întinerirea permanentă a echipei de actori, colaborarea cu nume mari dar și cu tineri promițători. Așa am adus regizori ca Vlad Mugur, Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Andrei Șerban, etc., mari maeștri ai scenei lumii care au lucrat cu trupa constituind, uneori o a doua școală pentru actorii noștri.

Pe de altă parte am încercat să modernizăm administrativul și tehnicul, trecând pe un sistem de contracte pe termen determinat, să lucrăm și pe modernizarea tehnică a scenei care încă e în proces de desfășurare pentru că depinde foarte mult și de finanțare. Am construit o sală Studio, în 2008, care era o necesitate, pentru care Teatrul Maghiar a așteptat 15 ani.

Nu cred că există un secret. Secretul e că eu nu am ținut niciodată de scaunul de director, nu am considerat poziția mea în funcție un lucru important. Pentru mine Teatrul e o instituție dinamică în care trebuie să urmeze evenimentele actualității lumii și care trebuie să își înnoiască permanent mijloacele de expresie, să lucreze între-un spirit deschis.

Probabil că unul din rolurile foarte responsabile al teatrului e să recreeze acest dialog, acest schimb de păreri, chiar dacă ele sunt diferite. Numai așa putem să ieșim din această epocă destul de dezumanizantă în care trăim acum.

Cât de gravă e politizarea instituțiilor culturale? Inclusiv prin luarea unor decizii care dau liber „numirilor” în funcții de conducere.

Tompa Gabor: E periculos. E nevoie de un fel de legislație ca un ghid pentru conducerea teatrelor sau a instituțiilor de cultură, însă întotdeauna, un stat care ține la identitatea sa culturală trebuie să sprijine cultura din plin. Știm foarte bine că tot ce a rămas în istoria omenirii a supraviețuit prin cultură.

Cu cât un act de cultură de orice tip se politizează sau devine una activistă, se ideologizează, sau încearcă să fie pus în slujba interesului oricărui partid, cu atât mai mult devine o artă aridă, golită de sens și de valoare. Există la ora actuală oricum tot felul de instrumente pentru cei care subvenționează cultura – autorități – să tragă la răspundere conducătorii instituțiilor acestora. Există concursuri, evaluări permanente de către comisii de specialitate.

Există, deci, posibilitatea tragerii la răspundere și după caz, a demiterii conducerilor instituțiilor culturale care nu realizează proiecte de valoare artistică, care nu gospodăresc în mod responsabil bugetul și finanțările. Dacă nu reușesc să creeze valoare artistică permanentă, în cazul acela nici nu trebuie să aștepte nimeni ca un director să își termine un mandat ca să fie tras la răspundere.

 

Sursa foto: Adrian Pîclișan

Premieră la Teatrul Național Timișoara: Homer S.O.S., după Iliada și Odiseea, spectacol-triptic semnat de trei regizori