Simona Ionescu / Redactor Șef

Femeia care a furat bebelușul din spital a fost lăsată liberă. De ce nu a arestat-o instanța

Femeia care a furat bebelușul din spital a fost lăsată liberă. De ce nu a arestat-o instanța
Tânăra Ana Maria, în vârstă de 19 ani, care a plecat cu un bebeluș din maternitatea din Bacău într-o sacoșă, a fost reținută de procuror pentru lipsire de libertate în mod illegal și ulterior dusă la instanță pentru obținerea unui mandat de arestare. S-a descoperit că mama are antecedente penale.

Judecătorul nu a decis ca tânăra să fie arestată ci să fie lăsată în libertate și plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Hotărâre instanței denotă că nu probatoriul prezentat de procuror nu a fost complet. Aici poate fi vorba și de lipsa unei expertise psihiatrice, care să releve faptul că tânăra Ana Maria are probleme psihice sau nu, dacă la comiterea faptei a avut discernământ sau nu.

Ana Maria le-a spus tuturor că este gravidă, dar că în martie a pierdut sarcina. Astfel, teoria că în luna ianuarie s-ar fi înțeles cu Dana să-i vândă copilul pică. În ianuarie nu știa că va pierde sarcina în martie.

Suspiciunile există, însă, în ipoteza că tânăra nu a fost niciodată gravidă și a vrut să cumpere un bebeluș fiindcă își mințise iubitul plecat în străinătate. Lucrul acesta trebuie să-l probeze anchetatorii dacă este real. Rudele ei au spus că nu a fost niciodată la medic în perioada sarcinii, deci nu există în evidențe.

Mama bebelușului este suspectată de complicitate

Cei doi bebeluși s-au născut pe 23 aprilie la maternitatea din Bacău, iar unul dintre gemeni a dispărut patru zile mai târziu din salon. Mama a fost cea care a alertat personalul spitalului.

Deși pe „surse judiciare” se afirmă că Dana, mama gemenilor s-ar fi înțeles cu tânăra să-i vândă un băiețel și că ar fi primit o sumă de bani, probele încă nu sunt concludente. Atât mama, cât și tatăl copiilor, rude și vecini din comuna Valea Seacă, neagă că Dana s-ar fi înțeles să-și vândă copilul.

Procurorul și polițiștii verifică toate aceste informații și vor să vadă care este rolul mamei copiilor în această poveste.

În prezent, mama copilului nu a primit nicio măsură preventivă, însă, surse judiciare spun că este cercetată penal pentru complicitate.

Ce spune Dana, mama bebelușului furat din maternitate

Dilogul Danei, mama bebelușului, cu un reporter tv.

„-Persoana care a ajuns să spună că am vândul copilul și i l-am dat ei nu am văzut-o niciodată.

-Ea așa ar fi declarat la poliție, că ați luat un avans de 3000 de lei, că v-ați văzut, că ați discutat de câteva luni…

-Nu este nimic adevărat din ce spune.”

De ce este bănuită mama că a vrut să-și vândă copilul

Anchetatorii au descoperit o faptă gravă în trecutul Danei, femeia care are acasă trei copii, iar acum a mai născut doi. Mama gemenilor este din comuna băcăuană Valea Seacă şi are antecedente penale. A fost închisă în Norvegia în urmă cu câțiva ani pentru cerşetorie.

Oamenii de la Primărie o cunosc şi au fost surprinşi că a născut gemeni. Asistenta medicală din comună a declarat că a supravegheat-o pe Dana de-a lungul sarcinii, dar că nu și-a dat seama că va naște gemeni.

Rudele şi vecinii spun că femeia de 33 de ani nu avea probleme financiare, soţul lucra în străinătate şi îşi trimitea salariul acasă. Oamenii din comunitate nu-şi pot imagina că femeia şi-ar fi putut vinde copilul.

Anchetă la maternitatea din Bacău și restricțiile impuse

În urma incidentului, în maternitate a avut loc o anchetă internă pentru a stabili cum a fost posibil furtul unui bebeluș. Se știe că tânăra Ana Maria a intrat în spital duminica, prin ușile magnetice de la intrare și îmbrăcată cu un halat ca acelea pe care le folosesc pacienții.

Femeia care a furat bebelușul din spital a fost lăsată liberă. De ce nu a arestat-o instanța
Tânăra din Bacău, surprinsă de camera video când pleca din spital cu bebelușul în sacoșă

Conducerea maternității din Bacău a făcut o conferință de presă și a anunțat măsuri noi de securitate.
Directorul medical al spitalului, Aurelia Țaga, a declarat: „Evenimentul s-a petrecut în timpul orelor de vizită, într-o zi de duminică, atunci când medicul este de gardă și este pe toate sectoarele, personalul este mai puțin și avem și ore de vizită prelungite”.

De asemenea, conducerea spitalului a anunțat că, de acum înainte, accesul în lifturi se va face pe viitor doar cu cartele electronice și că toate persoanele care intră în clădire vor fi monitorizate video în permanență.

Citește și:

Mărturii uluitoare despre tânăra care a răpit bebelușul din spital. A mințit pe toată lumea că e gravidă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *