Fiul lui Ion Dolănescu, aproape de a ocupa o funcție înaltă în stat. El ar putea să devină primul român vicepreședinte al unui alt stat. Totul, în urma alegerilor prezidențiale care vor avea loc în anul 2022.
Dragoș Dolănescu este în atenția presei din Costa Rica în această perioadă. De ceva vreme, numele lui apare tot mai des pe prima pagină a publicațiilor locale din teritoriu. Până săptămâna trecută, Dragoș Dolănescu era menționat în calitate de deputat independent. Asta după ce, la începutul anului 2021 el și-a dat demisia din Partidul Republican. A fost o demisie cu scandal. Dolănescu junior a acuzat presiuni din partea fostului președinte Calderon Fournier.
Fiul lui Ion Dolănescu, aproape de a ocupa o funcție înaltă în stat
Acum presa scrie că Dragoș Dolănescu, fiul cel mai mic al regretatului Ion Dolănescu, ar putea să devină al doilea om în statul Costa Rica, în urma alegerilor prezidențiale care vor fi susținute în anul 2022 în această țară Astfel, fiul artistului ar putea să devină primul vicepreședinte român al unui alt stat.
Fiul lui Ion Dolănescu a înființat un nou partid
La finele lunii trecute, Dragoș Dolănescu a anunțat că a înființat o nouă formațiune politică. Aceasta se numește Costa Rica Justa. După anunțul din 29 iulie, ziua următoare, Dolănescu a anunțat că îl susține la alegerile prezidențiale organizate pentru anul 2022 pe Ronaldo Araya Monge, în vârstă de 73 de ani. Acesta este nepotul fostului președinte costarican.
Sondajele cele mai recente arată că Ronaldo Araya Monge, candidatul susținut de Dragoș Dolănescu la alegerile prezidențiale din anul 2022, se află pe locul II în preferințele alegerilor cetățenilor. Iar diferența dintre primul candidat și Ronaldo Monge este de doar 4 procente. Altfel spus, dacă Ronaldo Araya Monge va câștiga alegerile prezidențiale din Costa Rica, anul viitor, fiul cel mai mic al lui Ion Dolănescu, va deveni primul vicepreședinte român al unui alt stat. El are șanse să devină al doilea om în Costa Rica, anunță Antena 3.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook